Florin Cîțu este noul premier al României, însă odată cu noua funcție, ies la ivelă noi detalii despre trecutul acestuia. Se pare că în urmă cu un an, acesta și-a dat în judecată chiar propriul frate.

Mai exact, se pare că procesul intentat de Florin Cîțu împotriva fratelui său, George, a fost înregistrat pe data de 22 iulie 2019, la Judecătoria Râmnicu-Vâlcea.

Motivul pentru care noul premier al țării și-a dat fratele în judecată îl reprezintă moștenirea părinților. Conform declarației de avere din 22 noiembrie 2019 completată de Florin Cîțu, în posesia acestuia și a fratelui său, George, figura un teren agricol de un hectar, un teren forestier de 75 de hectare şi unul intravilan de 1.250 metri pătraţi, toate în Vâlcea.

În același timp, potrivit aceleiași surse, terenurile erau primite ca donație de la Elena și Vasile Cîțu.  De menționat este că, cei doi frați au mai moștenit de la părinții lor și o casă de 130 m pătrați în comuna Golești, iar toate aceste bunuri au fost primite în anul 2014, iar Florin Cîțu și fratele lui le dețin în părți egale.

Plângerea lui Cîțu, respinsă de judecători

De asemenea, se pare că noul premier nu a avut nicio șansă în instanță. Plângerea făcută de Florin Cîțu a fost respinsă de Judecătăria Vâlcea.

„În temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă, dispune suspendarea judecării cauzei privind pe petentul CÎŢU FLORIN VASILE în contradictoriu cu intimatul CÎŢU GEORGE CONSTANTIN. Cu posibilitate pentru toate părţile de a solicita reluarea judecării cauzei. Cu drept de a formula cerere de recurs pe toată durata de suspendare a judecării cauzei, care se va depune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Pronunţată astăzi 27.11.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”. De asemenea, după respingerea dată de judecători, se pare că niciuna dintre părţi nu a formulat recurs.

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat miercuri oficial pe Florin Cîțu pentru funcția de premier al României. Nu este pentru prima oară când Cîțu ocupă funcția de prim-ministru. Acesta a mai fost desemnat odată în această funcție, însă a renunțat la ea în doar câteva zile.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin