Interviul acordat de Meghan Markle și prințul Harry a generat îngrijorări la Casa Regală. Toată lumea s-a arătat dezamăgită de modul în care ducii de Sussex au descris întreaga situație. O reacție vine acum și din partea ducesei de Cambridge, Kate Middleton.
Mai exact, se pare că aceasta s-a arătat dezamăgită de declarațiile făcute de ducii de Sussex, în interviul acordat pentru Oprah Winfrey. Chiar dacă a fost afectată vizibil de modul în care Meghan Markle a povestit totul, Kate a reușit însă să își vadă de activitățile sale zilnice
Totodată, se pare că povestea lui Meghan are două variante, nu doar cea prezentată de ducesa de Sussex, însă nu poate răspunde acestor acuzații.
„A fost foarte greu pentru Kate în ultimele zile, dar ducesa și-a respectat angajamentele oficiale. Oamenii au observat că părea abătută și reținută. În culise, era tristă, dezamăgită și rănită. Din ce am aflat, există mai multe variante despre cearta de dinainte de nuntă, nu doar cea prezentată de Meghan.
Kate credea că totul s-a rezolvat, astfel încât redeschiderea discuției despre acest subiect a fost umilitoare. Kate nu poate răspunde acestor acuzații, iar Harry și Meghan știu foarte bine acest lucru”, a declarat Katie Nicholl pentru publicația britanică OK!Magazine.
Cum s-au înțeles Meghan Markle și Kate Middleton
Sursa citată a mai precizat că nu ducesa de Cambridge nu și-a dorit niciodată neînțelegeri cu Meghan Markle, iar modul în care interviul a început să circule este dificil pentru ea. Totodată, Katie Nicholl susține că Kate Middleton este o persoană foarte discretă și întotdeauna a preferat să rămână așa.
„Kate nu și-a dorit niciodată ca o eventuală neînțelegere cu Meghan să ajungă în presă, iar faptul că această poveste circulă din nou este foarte dificil. Kate este foarte discretă în ceea ce privește viața ei privată. N-o să auzi niciodată despre ea povești cum se ceartă cu unul sau cu altul, pentru că este foarte atentă la felul în care îi tratează pe ceilalți. Kate și William au amândoi sentimentul că au fost foarte primitori cu Meghan și Harry.
Toate acuzațiile împotriva monarhiei sunt acuzații împotriva familiei lor. Se simt răniți și dezamăgiți. În orice caz, ei îi iubesc în continuare pe Harry și pe Meghan, dar aceast interviu le-a lăsat un gust amar”, a mai spus Katie Nicholl.