Noul candidat al PNL la Primăria Capitalei, Nicusor Dan a intrat pentru prima dată în atenţia opiniei publice atunci când a înfiinţat “Asociaţia Salvaţi Bucureştiul”, care militează pentru respectarea legii în dezvoltarea urbană a Capitalei. Născut pe 20 decembrie 1969 în oraşul Făgăraş, Nicușor Daniel Dan a fost președinte al partidului Uniunea Salvați România, candidat pentru funcția de primar general al Bucureștiului la alegerile din iunie 2012 și alegerile locale din 2016 și, din iunie 2016, deţine funcţia de consilier general al municipiului București.
Nicuşor Dan a mulţumit într-o postare pe Facebook lui Ludovic Orban pentru susţinerea candidaturii sale la Primăria Capitalei din partea PNL şi afirmă că este un gest de mare responsabilitate politică, în condiţiile în care PNL are în interiorul său persoane foarte competente pentru această poziţie.
Cine este Nicuşor Dan
Are 49 de ani, fost olimpic internaţional, predă matematică și s-a făcut cunoscut cunoscut în ultimii zece ani pentru implicarea sa în conservarea patrimoniului arhitectural din București.
Nicușor Dan trăiește cu prietena lui într-un apartament luat cu chirie. În mai 2016, în timpul campaniei pentru primăria Bucureștiului, acesta a devenit tatăl unei fetițe.
El a fost student la cea mai bună universitate din Franţa, Ecole Normale Superieure de Paris (1992-1995), apoi a obţinut doctoratul în matematică la Universitatea Paris XIII (1998). Nicuşor Dan s-a întors în România în 1998, de la un salariu de 2000 de dolari la un salariu de 60 de dolari.
Cunoscut drept fondator al asociației Salvați Bucureștiul, care militează pentru respectarea legii în dezvoltarea urbană a Bucureștiului, Nicușor Dan și-a bazat campania electorală pe ideea de a crea un București în care „să ne placă să trăim”.
În luna iunie 2015, Nicușor Dan a lansat platforma politică Uniunea Salvați Bucureștiul, alături de care își propunea să câștige alegerile locale din 2016 pentru postul de primar general și pentru consiliul general al municipiului București. La alegerile din 2016, a obținut locul al doilea în cursa pentru postul de primar, cu un procent de 30,5% și a fost ales consilier general al Bucureștiului.
Dan a înființat Asociația „Salvați Bucureștiul” în 2006 ca o reacție la demolarea caselor de patrimoniu de către speculatorii imobiliari, construcția de blocuri înalte de locuințe în cartiere protejate, cât și scăderea suprafețelor spațiilor verzi din București.
Asociația a fost în multe procese pentru protejarea patrimoniului, câștigând 23 dintre acestea cu autoritățile locale din Bucureșți. Printre succesele acesteia se numără anularea construcției unui „Aqua Parc” pe 7 hectare din Parcul Tineretului, salvarea de la demolare a unui număr de clădiri de patrimoniu de pe Șoseaua Kiseleff, anularea deciziei de demolare a Pieței Matache și anularea unui proiect care ar fi construit o clădire de birouri în cadrul Palatului Știrbei pe Calea Victoriei.
Asociația a reușit de asemenea să facă în 2009 câteva schimbări la legea urbanismului. Cu toate acestea, au existat și cazuri în care Nicușor Dan și asociația Salvați Bucureștiul nu au reușit să salveze câte o construcție, ca de exemplu, Hotelul Marna, clădire interbelică în stilul art deco, demolată în 2011.
Fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu, a acuzat „ONG-urile” (referindu-se la Salvați Bucureștiul) că „blochează dezvoltarea orașului”. Arhitectul-șef al Bucureștiului, Gheorghe Pătrașcu, criticat de ONG-uri pentru demolările autorizate, recunoaște că „s-au făcut greșeli”, dar contestă competențele lui Nicușor Dan în acest domeniu, cu toate că îl consideră „un exemplu de curaj”.
În martie 2008, asociația a publicat un raport, „București, un dezastru urbanistic”, în care se discutau problemele actuale ale Bucureștiului și metode de a se rezolva. În același an, în timpul alegerilor locale, împreună cu alte ONG-uri, asociația a publicat un Pact pentru București, care a fost semnat de toți candidații pentru postul de primar.
Cu toate acestea, primarul ales al Bucureștiului, Sorin Oprescu, nu și-a respectat promisiunea, și de Ziua Păcălelilor din 2012, Dan a publicat o listă de 100 promisiuni electorale ale lui Oprescu care nu au fost respectate.