Coșea: Singura viziune clară pe care o au este menţinerea pensiilor speciale
Profesorul de economie consideră că cei care guvernează nu au o acțiune precisă în legătură cu ce trebuie să facă. Viziunea clară a acestora este menținerea pensiilor speciale.
Pe lângă acest lucru, Coşea a afirmat vineri, la Prima News, că nu vede viabilă impozitarea cu 16% a veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui României.
“În momentul de faţă în România nu există acţiune clară, precisă, a celor care ne guvernează, în legătură cu ce trebuie să facă. Singura viziune clară pe care o au este menţinerea pensiilor speciale. După ce am discutat luni de zile, iar domnul ministru al Muncii a devenit un fel de purtător de cuvânt al Guvernului doar pe pensii, lucrurile nu s-au mişcat deloc şi acum venim cu o propunere pe care nu o consider viabilă şi anume impozitarea cu 16% a ceea ce depăşeşte venitul preşedintelui”, a subliniat profesorul de economie.
Mircea Coșea consideră că reperul de analiză ar trebui ar trebui să fie în funcție de eficienţă şi de performanţă
Acesta susține că pentru stabilirea unui impozit nu ar trebui să fie luat ca punct de reper ,,leafa unui funcţionar al statului”.
,,Nu cred că este bine să luăm ca reper de analiză leafa unui funcţionar al statului, pentru că preşedintele este un funcţionar al statului român, primeşte o leafă, nu ştiu cum s-a calculat, dar nu este un reper. Reperul ar trebui să fie un principiu eficienţă şi de performanţă.
Suntem într-o economie aşa-zis liberă, economie europeană, în care trebuie să sprijinim veniturile populaţiei sau salariaţilor sau actorilor economici care au rezultate, deci munca trebuie să fie compensată, trebuie să fie recunoscută, trebuie să mergem pe calea unor <<îmbogăţiri>> ale celor care au capacitate să performeze şi nu să o plafonăm într-o maniferă foarte comunistă la un nivel pe care îl stabilim ca fiind valabil. De ce este valabil acest venit al preşedintelui şi nu performanţa celor care lucrează?”, a declarat Mircea Coşea.