S-a aflat adevărul despre relația dintre Alexandru Arșinel și Stela Popescu. Totul a fost făcut public: Am avut noroc

Sursă: Dreamstime

S-a aflat adevărul despre relația dintre Alexandru Arșinel și Stela Popescu! Regretatul actor declarase, la începutul acestui an, ce s-a întâmplat, de fapt, între el și regretata actriță.

S-a aflat adevărul despre relația dintre Alexandru Arșinel și Stela Popescu. Totul a fost făcut public: Am avut noroc

Alexandru Arșinel și Stela Popescu au avut o relație specială din momentul în care s-au întâlnit și nu de puține ori s-a scris despre cei doi că între ei ar fi mai mult decât o relație de prietenie.

Totuși, Alexandru Arșinel oferise un interviu la începutul lunii februarie a acestui an, în care a vorbit despre mai multe aspecte din viața sa, inclusiv despre relația pe care a avut-o cu regretata artistă.

„Cu viața. În ultima vreme, în orice zi care a trecut m-am confruntat cu probleme de viață pe care într-un fel sau altul a trebuit să le birui. Părerea mea este că merită să te lupți pentru viață. Este cel mai minunat obiectiv și în același timp și cele mai minunate realizări dacă reușești să înaintezi. Dacă o să mă întrebi vreodată, în viața mea, în confruntările pe care le-am avut cu meseria mea, niciodată nu am fost prins pe liber. Chiar și când stai acasă cu burta în sus te gândești la ceva la care ai muncit”, spune regretatul actor.

Stela Popescu și Alexandru Arșinel au ajuns rapid la inimile oamenilor

Tot atunci, regretatul actor spunea că, împreună cu Stela Popescu, au reușit să ajungă la inimile publicului deoarece au avut curajul de a spune lucrurilor pe nume. Mai mult decât atât, Alexandru Arșinel a mai spus că în momentul în care a cunoscut-o pe regretata actriță, viața lui s-a schimbat complet.

„Odată cu dorința publicului de a ne vedea, de a mă vedea într-o anumită conjuctură, într-o anumită combinație. Publicul ne aprecia datorită unor emisii pe care le făceam. Eram așteptați ca cei care vin să spună ceva și ne bucura acest lucru. Uneori, unii ne invidiau că spuneam ceea ce spunem și asta o făceam pentru că ne-am câștigat un anumit prestigiu.

Pentru mine, întâlnirea cu Stela Popescu a fost o mare realizare a vieții mele, iar despărțirea de ea m-a făcut să pierd o anumită acumulare și protecție de-a lungul anilor”, a mai spus marele actor.

Stela Popescu, îngerul păzitor al lui Alexandru Arșinel

În cadrul interviului de la începutul acestui an, regretatul actor spunea că, pentru el, Stela Popescu a fost ca un înger păzitor. El a mai spus că, deși a trebuit să se lupte pentru mai multe lucruri în viața sa, faptul că a avut-o aproape pe aceasta i-a dat putere.

„Da, reprezenta un garant și în același timp vedea în întâmpinarea unui Arșinel care la rândul lui era calat pe direcția asta. Unul care nu tăcea din gură și care își alesese în repertoriu, în general, rele. Am avut noroc cu Stela, norocul meu. Fiecare se naște cu un anumit destin și eu am avut destinul… adică nu mi-a plăcut să tac, chiar dacă uneori mi-a fost puțină teamă, mi-a fost greu să mă opresc și îmi plăcea, și așa am devenit un luptător. M-am luptat pentru multe lucruri, și ca să fiu responsabil, și ca să găsesc un repertoriu cât mai adecvat, și ca să apăr scriitorii și creatorii care ne scriau pentru spectacol”, spunea Alexandru Arșinel despre Stela Popescu.