Șeful Grupul de Comunicare Strategică, un journalist obscur, dar cu pile la Cotroceni. Andi Manciu e și membru PNL din 2015. Probabil că asta e de ajuns ca să îl califice ca șef absolut al noii cenzuri.
După interzicerea site-ului „Justiţiarul.ro”, toată lumea s-a întrebat cine sunt cei din „Grupul de Comunicare Strategică” şi, mai ales, cine îl conduce, scrie Cotidianul.ro
GCS, un organism eclectic
Presa n-a reuşit până acum să afle decît că şeful acestei „instanţe de cenzură” care decide suspendarea publicaţiilor este ANDI-EDUARD MANCIU, restul grupului fiind format din reprezentanţii altor ministere, conform răspunsului primit de cei de la Newsweek: Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor, Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Omul lui Iohannis
„Grupul de Comunicare Strategică” este instituţia nou creată pe timpul stării de urgenţă şi are rolul de a cenzura presa care publică ştiri false despre Coronavirus. Aceştia, conform Decretului lui Iohannis, pot chiar să interzică anumite publicaţii şi televiziuni doar pe baza propriilor lor opinii despre adevărul unor ştiri. Şeful acestui grup este un oarecare ANDI-EDUARD MANCIU, un cvasi necunoscut jurnalist. Când era student la SNSPA, a fost reporter la Realitatea TV, după care a trecut ca o umbră pe la Evenimentul zilei, pe la B1 şi apoi la Mediafax. În 2015 a decis să se înscrie în PNL, unde a obţinut postul de coordonator al Departamentului de Comunicare. El este Andi-Eduard Manciu, actualul şef al cenzurii presei.
Să moară PSD
Din activitatea de presă nu-l cunoaşte aproape nimeni, însă în rândul susţinătorilor PNL s-a remarcat prin postările sale de pe Facebook, unde multiplică atitudinea anti-PSD a preşedintelui Iohannis, atacând chiar Curtea Constituţională. Cele mai multe dintre postările sale de pe Facebook sunt atacuri la adresa PSD şi a liderilor acestuia. Poate că tocmai această consecvenţă ideologică i-a determinat pe cei din conducerea PNL să-l numească şeful cenzurii presei, asigurându-se astfel de „obiectivitatea” unui fan înrăit al acestui partid.
Omul cu cuțitul
Ei, bine, ţuţerul acesta este cel care decide ce este adevărat şi ce este fals într-o ştire, cenzurând după bunul său plac articolele din presă! I-ar mânca pe pâine pe toţi adversarii lui Iohannis. Uitându-ne pe „Declaraţia de avere” a lui Andi-Eduard Manciu, descoperim că soţia lui, NARCISA MANCIU este consilier la Administraţia Prezidenţială, obţinând anul trecut un venit de 65.002 RON! Nu ştim exact la ce departament, întrucât nu am regăsit-o în lista consilierilor lui Iohannis.
O familie de jurnaliști
Şi Narcisa Manciu a lucrat prin presă, trecând însă, la fel ca soţul ei, exact ca gâsca prin baltă. Cu toate acestea, în anul 2017, Narcisa Manciu a fost numită membru supleant în CNA (Consiliul Naţional al Audiovizualului) ca repreezentant al Preşedintelui Klaus Iohannis, aşa cum citim în stenograma comisiilor reunite de cultură din Parlament. Cu alte cuvinte, şi Narcisa Manciu a deţinut tot o funcţie într-o instituţie de supraveghere a presei, ceea ce face din familia Manciu ochiul şi timpanul preşedintelui Klaus Iohannis.
Suspendări ca pe vremea comuniștilor
Acum putem să înţelegem şi noi mai bine cum a fost posibil ca site-ul „Justiţiarul.ro” să fie suspendat abuziv pe motivul colateral că a stricat imaginea Coronavirusului, deşi se cunosc anchetele jurnalistice care au apărut pe acest site despre marile probleme ale lui Klaus Iohannis (FDGR, case, copii). Andi s-a supărat rău pe Marius Albin Marinescu din cauza acestor dezvăluiri şi i-a suspendat site-ul. Democraţie, nu? Cenzura aceasta a presei, făcută pentru a-i da satisfacţie lui Klaus Iohannis, este, deci, opera unuia dintre cei mai obedienţi fani ai Preşedintelui, Andi-Eduard Manciu devenind astfel exponentul unui pericol major care ne paşte pe toţi cei care lucrăm în presa neafiliată.
Micul tiran
Tăcerea noastră în faţa acestei cenzuri poate să ducă la creşterea continuă a acestui monstru mic născut din criza Coronavirus, căci, vorba unui înţelept, dacă închizi ochii şi îţi astupi nasul nu înseamnă că balta puturoasă nu există!