S-a aflat adevărul! Unde a petrecut de fapt Liviu Dragnea Revelionul și cu cine! Surpriză este uriașă

Liviu Dragnea și-a luat vacanță o lună de zile și a decis să-și delege atribuțiile de la Camera Deputaților deputatului Florin Iordache. Conform unor surse din PSD, acesta urma să plece din țară împreună cu iubita sa, Irina Tănase, iar destinația ar fi fost Maldive.

Liderul PSD şi-a mai petrecut vacanţa în acest loc şi în vara anului 2017, fiind un împătimit al pescuitului. Maldive este o ţară insulară formată dintr-un grup de atoli din Oceanul Indian, situat la sud-vest de India în Marea Laccadivelor din Oceanul Indian. Doar că se pare că nu a plecat, cel puțin nu de Revelion. Jurnaliștii de la stiripesurse au descoperit că Liviu Dragnea ar fi petrecut de fapt la Sinaia, împreună cu iubita lui, dar și cu președintele PSD Neamț, Ionel Arsene.

Irina Tănase a publicat o fotografie în care apare alături de Liviu Dragnea, iar în spate au ca decor un brad. O fotografie cu un brad împodobit identic a fost postată și de președintele PSD Neamț, Ionel Arsene, semn că cei doi au petrecut împreună Revelionul. Despre Ionel Arsene presa locală scrie că a petrecut Sărbătorile la o cabană din Sinaia.

Așadar președintele PSD a mai furnizat încă o surpriză și nimeni nu știe de fapt de ce și-a luat această lună liberă și dacă într-adevăr va pleca în vacanță sau are alte planuri în minte.