S-a aflat când vor fi livrate gaze din Marea Neagră! Tocmai au anunțat. Informația momentului
În cadrul unui interviu acordat pentru DC Business, președintele Comisiei parlamentare pentru industrii și servicii a declarat că exploatarea offshore nu este în pericol, răspunzând la o întrebare legată de navele rusești care se află în Marea Neagră.
„După părerea mea nu sunt în pericol, pentru că, așa cum ne amintim de declarația Secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, orice centimetru care va fi încălcat de către armata Rusiei va fi considerat act de agresiune împotriva statelor membre ale Alianței Nord-Atlantice și se va declanșa război între NATO și Rusia”, spune el.
Iulian Iancu a continuat „nu cred că Rusia își va permite să pătrundă nici măcar un centimetru în interiorul platoului continental al României. Cu alte cuvinte, nu cred că există un astfel de risc. Ar fi mult prea mare pericolul pentru Rusia, nu o să mai poată gestiona lucrurile, nu se poate lupta cu NATO”.
„Ar fi o nebunie, vedem că nebunia este caracteristica zilei, dar totuși nu cred că se va intra în platoul continental al României. Cu alte cuvinte, cred că vom putea desfășura în liniște activitățile pe care le derulăm, atât din punctul de vedere al exploatării zăcămintelor, cât și din punctul de vedere al demarării operațiunilor de identificare a perimetrelor pentru offshore wind, al activităților navale. Nu cred că există vreun risc pentru România. Din fericire, suntem în NATO și există și acest angajament explicit transmis că nu se va admite încălcarea a nici măcar unui centimetru din spațiul blocului NATO”, a adăugat acesta.
Gazele ar putea fi livrate în a doua jumătate a anului 2022
Președintele Comisiei parlamentare pentru industrii și servicii a fost întrebat când ar putea fi livrate aceste gaze din Marea Neagră, iar el a răspuns că în doua jumătate a acestui an.
„Încă din acest an ar putea fi livrare gaze din Marea Neagră. Pentru că, după aprobarea Legii offshore din 2018, toți operatorii au semnat acordul petrolier, iar Black Sea Oil & Gas a continuat lucrările de producție și s-a ajuns în etapa în care, în acest an, poate oferi primele cantități de gaze din Marea Neagră. Probabil în a doua jumătate a acestui an. Înțeleg că au contractat întreaga cantitate cu Engie România. Deci, acele gaze vor fi, din fericire, furnizate în România prin Engie. Atitudinea de care a dat dovadă Black Sea Oil & Gas este cea mai corectă cu putință, este, de fapt, ceea ce și-a dorit legiuitorul la momentul respectiv, când s-au discutat prevederile legii”, a declarat acesta pentru sursa anterior citată.