Cazurile de coronavirus se înmulţesc şi în România, însă autorităţile vin şi cu informaţii încurajatoare pentru oamenii speriaţi de răspândirea virusului mortal din China.

Este vorba despre doi pacienţi din Timişoara care s-au infectat cu Covid-19 şi care acum sunt vindecate, graţie unui tratament special. Cei doi au fost trataţi un un cocktail de medicamente folosite în tratamentul gripei sezoniere şi a HIV.

Virgil Musta, şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului “Victor Babeş” din Timişoara, spune că această schemă de tratament îi aparţine lui medicului Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase “Matei Balș” din Capitală.

“Aceşti pacienţi au beneficiat de un tratament antiviral specific care se pare a fost eficient, la 2-3 zile ei deveneau negativi”, explică medicul Virgil Musta, potrivit antena3.ro.

“Sigur nu vorbim de sfârşitul lumii”

Luni, Alexandru Rafila, președintele Societăţii Române de Microbiologie, încerca şi el să calmeze populaţia, spunând că nu vorbim de sfârşitul lumii în cazul epidemiei de coronavirus.

“Sigur nu vorbim de sfârșitul lumii. Discutăm de o boală care poate să aibă o mortalitate de maxim 4%. Cum e pregătită populația? Hai să discutăm despre adulți. Ei ar trebui să își continue activitatea profesională, angajatorii trebuie instruiți pentru dezvoltarea activității de lucru de la domiciliu, acolo unde se poate e de recomandat. Sau chiar să facă jumătate personal lucrează la domiciliu, jumătate la lucru și apoi fac o schimbare prin rotație.

Ar trebui întreruptă activitatea doar dacă există număr mare de cazuri într-o unitate de producție, pentru că altfel de vom confrunta cu o criză economică fără precedent. Persoanele vârstnice, nu prea are nimeni grijă de ei, pentru că sunt plecați la muncă copiii lor. Ei ies într-o situație de risc, sunt predispuși la îmbolnăvire. În Canada se face un exercițiu cu persoanele vârstnice, văd ce nevoi au”, a declarat Alexandru Rafila.