Covid continuă să facă ravagii iar concluziile unui recent studiu sunt tulburătoare. Potrivit specialiștilor, „în țesutul măștii particule virale infectate au fost detectate până la 24 de ore după contaminare, în timp ce în stratul interior al măștilor chirurgicale până la 4 zile mai târziu”.

Un alt aspect important ține de spălarea măștilor.

„Măștile lavabile trebuie folosite o singură dată și apoi puse imediat în mașina de spălat, fără a le așeza pe mobilier. Cele de unică folosință trebuie aruncate imediat după utilizare.

În ambele cazuri, acestea ar trebui să fie atinse numai pe partea elastică, iar înainte de a le scoate și după mâinile trebuie spălate. În cele din urmă, măștile nu se aruncă pe jos: riscul de infecție este minim, dar impactul asupra mediului este ridicat”, a declarat epidemiologul Paolo D’Ancona, realizatorul studiului.

Cu toate acestea, omul de știință este de părere că dacă virusul SARS-CoV-2 supraviețuiește, aceasta nu înseamnă neapărat că transmite boala – dacă există puține particule virale, riscul de infectare este mai redus, spune expertul.

„Din păcate, nu se cunoaște doza minimă pentru infectare, de asemenea, depinde de imunitatea fiecăruia. Prin urmare, trebuie să fim întotdeauna foarte atenți”, a concluzionat Paolo D’Ancona.

Un alt studiu, realizat de Institutul Național de Sănătate din SUA, alături de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, Universitatea din California șiUniversitatea Princeton, noul coronavirus rezistă pentru mai multe ore, chiar zile în atmosferă și pe suprafețe. Cercetătorii au descoperit că sindromul respirator acut sever 2 (SARS-CoV-2) este detectabil în aerosoli până la 3 ore, până la 24 de ore pe carton și 2-3 zile pe plastic și oțel inoxidabil, notează The New England Journal of Medicine, citat de Deccanherald.com.

În momentul în care s-a trecut la starea de urgență la starea de alertă, pe 15 mai, masca a devenit obligatorie în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun, ca măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului. Noua formă a ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului de Interne privind obligativitatea purtării măștii de protecție este mai restrictivă în ceea ce privește categoriile care sunt exceptate de la obligativitate.