„Noi nu am cerut recunoștință. Într-o Românie… NORMALĂ… medicii își fac datoria. Este normal să ne vedem pacienții. Este normal să nu se moară de boli cronice, chiar dacă apar epidemii.
Nu este NORMAL să fim uitați, discriminați, trecuți cu vederea.
Nu este NORMAL să fim trimiși în linia întâi cu mâinile goale. Să nu primim materiale de protecție, dezinfectanți, atunci când cei de lângă noi, medicii de familie au primit.
Nu este NORMAL să fim obligați să plătim impozit pe clădirile în care lucrăm, atunci când cei de lângă noi, medicii de familie au fost scutiți.
Nu este NORMAL ca cei de lângă noi, medicii de familie să primească stimulente financiare și noi nu. Luptăm la fel, în aceeași tranșee.
Nu este NORMAL ca valoarea punctului să crească de un an doar pentru medicii de familie și pentru medicii de ambulatoriu nu. Nu mai vorbim de salariile din spitale.
Nu este NORMAL ca Primul Ministru să ne răspundă că a trimis spre Ministerul Sănătății și spre Departamentul pentru Situații de Urgență solicitarea noastră pentru materiale de protecție și dezinfectanți (atunci când nu se mai găseau la furnizori) și aceștia să îi ignore ordinul.
Nu este NORMAL ca Departamentul pentru Situații de Urgență să nu știe că ambulatoriul nu este limitat la ambulatoriul de spital sau marile rețele.
Nu este NORMAL ca Ministrul Sănătății să răspundă pe lângă subiect atunci când este întrebat la televizor despre reluarea activității în ambulatoriu.
Care reluare? Pe toată perioada stării de urgență medicii din ambulatoriul de specialitate au fost la datorie, alături de colegii lor medici de familie, acordând nediscriminatoriu asistență medicală tuturor categoriilor de pacienți, în condițiile în care ambulatoriile spitalelor publice au fost închise, iar o parte dintre marile rețelele medicale private și-au redus semnificativ activitatea.
Medicii din ambulatoriu au fost la cabinet, au consultat pacienți, expunându-se zilnic la riscuri, cu materialele de protecție limitate sau pe terminate, nu am stat in confortul locuinței și ne-am jucat de-a “telemedicina” pentru că sunt specialități și boli care nu pot fi controlate telefonic, iar o mare parte dintre pacienți nu au acces la telefoane de ultimă generație care să ne permită acest lucru. A fost nevoie de noi în cabinet, si noi am fost acolo. În fiecare zi.
Normal este să fim tratați la fel ca și colegii noștri. Nu am cerut mai mult, dar nu acceptăm mai puțin. Măsurile luate de Guvern, în loc să aducă o binemeritată reparație corpului medical în ansamblu, reușesc să îl divizeze, să îl împartă în specialități mai importante și mai puțin importante, să ne întoarcă unii împotriva celorlalți, deși sănătatea populației este un deziderat comun, care se poate obține prin colaborarea și implicarea atât a medicilor de familie cât și a celor din ambulatoriul de specialitate. Avem nevoie unii de ceilalți și avem nevoie de aceeași susținere din partea Statului.
Credeți că vă puteți descurca fără noi? Spuneți clar și asumați-vă că asistența medicală pentru populație se poate face fără cei peste 20 000 de medici specialiști și stomatologi (cărora le-a fost interzis să lucreze pentru a-i proteja pe ei si pe pacienți) din țară și noi ne vom întrerupe activitatea. E nevoie ca spitalele să fie copleșite de pacienți ca să înțelegeți rolul nostru în sistemul național de sănătate? Din păcate, din acțiunile politicienilor și birocraților ajunși să aibă putere de decizie ni se dă de înțeles că noi nu contăm.
Noi, medicii specialiști din ambulatoriu dorim o Românie Normală. O Românie în care munca e respectată și răsplătită la adevărata ei valoare. Nu vrem privilegii, nici pensii speciale, nici decorații. Dar nici nu mai semnăm Contracte ciuntite doar pentru noi. Și o vom întreba pe Doamna cu Balanța dacă e just să fim mereu discriminați sau ne ajută să oprim nedreptatea.
Noi Vrem o Românie Normală!!!”, dezvăluie Dr. Cosmin Alexandrescu, președintele APMA.
Foto INQUAM Photos/Alexandru Busca