Nicolae Ciucă este propunerea pentru funcția de premier cu care PNL s-a prezentat la consultările de la Cotroceni.
Potrivit surselor, România va avea un Guvern PNL-UDMR, sprijinit de PSD. Liberalii poartă discuții pe portofoliile care au fost ale USR, pentru a decide cum vor fi redistribuite.
Potrivit surselor, se pare Iulian Dumitrescu va fi ministrul Transporturilor. La ministerul de Interne ar urma să rămână Lucian Bode, conform Antena 3.
Ministerul Sănătății va fi condus, din nou, de Nelu Tătaru, iar Ministerul Energiei ar urma să rămână la Vigil Popescu. La Ministerul Justiției, Cătălin Predoiu ar urma să revină în funcție.
Ministerul Educației va fi condus, în continuare, de Sorin Cîmpeanu, iar pentru Ministerul Agriculturii se vehiculează o variantă în persoana lui Adrian Cozma.
Potrivit surselor, Florin Cîțu ar urma să ia funcția de șef al Senatului, odată cu plecarea lui din Guvern.
Nicolae Ciucă, viitorul prim-ministru al României
Informaţiile nou apărute confirmă faptul că Nicolae Ciucă, ministrul interimar al Apărării, urmează să devină noul prim-ministru al României.
Joi, într-o şedinţă extrem de scurtă a Biroului Politic Naţional, care a durat doar 5 minute, PNL l-a votat pe Nicolae Ciucă drept propunerea liberală pentru funcţia de prim-ministru, cu care delegaţia PNL se va prezenta în faţa preşedintelui Iohannis.
Va fi un guvern minoritar format din PNL şi UDMR, care va beneficia însă şi de sprijinul PSD în Parlament.
Şeful statului ar urma să îl desemneze, în mod oficial, pe Nicolae Ciucă să formeze noul Guvern şi sunt şanse foarte mari ca şi PSD să susţină această variantă.
Surse din cadrul PSD au declarat, joi dimineaţă, pentru EVZ.ro: “Am hotărât să nu susținem guvern minoritar PNL. Asta era ieri. Acum vom discuta. Nu cred că mergem cu o variantă de premier la consultări.”
Guvernul cu care Nicolae Ciucă se va prezenta în faţa Parlamentului va fi învestit rapid, beneficiind de sprijinul PNL, UDMR, al grupul minorităţilor naţionale, dar probabil şi de cel al parlamentarilor PSD.