Patrick Mouratoglu a fost criticat în mai multe rânduri de suporterii din România, cu atât mai mult după ce Simona Halep a fost suspendată provizoriu pentru dopaj. Pe lângă faptul că i-a schimbat întreaga echipă campioanei, oamenii se îndoiesc de asemenea despre metodele sale de pregătire.
Acum, o altă jucătoare de tenis a decis să vorbească și îi aduce niște acuze destul de grave. Aceasta spune că antrenorul francez era prea posesiv.
Aravane Rezai îl acuză că era prea posesiv
Aravane Rezai a colaborat cu Patrick Mouratoglu în anul 2009, dar a vorbit despre colaborarea cu acesta abia în 2020. Jucătoarea de tenis l-a acuzat pe antrenorul francez că era prea posesiv și că a întors-o împotriva familiei sale.
„Uneori era prea posesiv. Și nu își asuma responsabilitățile. A făcut presiuni asupra mea ca să-mi înfrunt părinții. M-a pus față în față cu ei pentru ca el să obțină ce dorea: control total. Voia să obțină rezultate și nu-i păsa în ce fel le obținea. Îmi zicea «Îți promit că vei ajunge în Top 10. Trebuie să mă asculți». Am avut încredere totală în el. Dar nu e bine ca un bărbat să pună o fată tânără împotriva tatălui ei, în timp ce el stă și se uită. E un om pasionat de tenis, dar nu aș pune că e un mare antrenor. E un foarte bun om de afaceri”, a declarat aceasta, citată de gsp.ro.
Se simțea ca într-o închisoare
Aravane Rezai a spus că pentru o perioadă chiar s-a îndepărtat de familia sa, la cererea lui Mouratoglu. A povestit de asemenea că acestuia nu îi păsa de sănătatea ei și o punea să se antreneze chiar și în ziua meciului, fără a-i păsa că s-ar putea accidenta.
„Dar nici nu îți poți imagina ce a făcut cu mine când am câștigat turneul de la Madrid… Abia mâncam, doar beam un pahar de lapte pe zi. Nici nu mâncam micul dejun. Abia puteam ridica telefonul. Eram ca într-o închisoare. Mă trezeam la 06:00 și alergam o oră sau două ore. Mă punea să fac exerciții chiar înainte de meci. Era prea mult. Oamenii din echipa lui, doctori sau nutriționiști, îi spuneau că mă voi accidenta dacă va continua în acest fel. Iar el le spunea că nu îi pasă.
Și nici nu-i păsa de sănătatea mea mentală. Punea multă presiune pe mine. Eram foarte slabă. Pentru fiecare meci mâncam doar foarte puțină salată. Aveam doar un pahar de lapte și salată în stomac. Nu mă lăsa să mănânc mai mult. Spunea că trebuie să slăbesc, dar nu se putea așa. Când lucram cu el, auzeam «Patrick tocmai a câștigat alt turneu». Asta e tot ce dorea, să fie cunoscut”, a povestit Aravane Rezai.
Astfel de zvonuri au existat și despre Simona Halep. S-a vehiculat în mai multe rânduri că antrenorul francez i-a cerut ca familia ei să nu mai vină la meciurile sale, în mod deosebit fostul său soț, Toni Iuruc. Campioana și-a angajat recent o echipă de avocați din străinătate pentru procesul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lousanne, în care caută să își salveze cariera. Audierea va avea loc în luna noiembrie.