Florin Busuioc ar avea un salariu lunar de 3.000 de euro, echivalentul la 140 de milioane de lei vechi. Deși visa să fie actor, Busu a dat de cinci ori examenul pentru admitere la ATF, însă a ajuns prezentator.
„Eu la Meteo am ajuns pentru că nu mai aveam nimic de lucru. Nu mai exista niciun proiect pentru mine. Că asta e, se mai întâmplă. Mi-am luat concediu fără plată. Eu mă mutasem de la teatru cu carte de muncă în Pro. Şi neavând proiect, mi se plătea pe cartea de muncă ce rămânea, un salariu minimal acolo, nu conta.
Şi ca să nu avem o problemă, să trebuiască să plec sau să îi oblig cumva să se gândească: «Bă, ce facem cu ăsta?», le-am zis: «Uite care-i problema, eu îmi iau concediu fără plată, o lună, două, cât e nevoie şi dacă apare ceva între timp, nu-i nicio problemă, reluăm, facem»”, a povestit Busu.
În luna noiembrie a anului trecut, Busu a suferit un infarct pe scenă. De la Filarmonica Oltenia, unde avea spectacol, Florin Busuioc a fost dus, imediat după infarct, la Spitalul de Urgență Craiova. A început o luptă contra-cronometru pentru salvarea lui, potrivit Fanatik.ro.
O echipă de medici tineri i-au salvat viața prezentatorului TV.