Liberalii fac tot ce le stă în putere pentru a convinge câți mai mulți parlamentari să le susțină moțiunea de cenzură. Ei susțin că mai au nevoie doar de 65 de voturi ca să dărâme Guvernul Dăncilă.
A venit rândul UDMR să fie curtat asiduu de PNL. După ce vineri, la Alba Iulia, liderul liberalilor, Ludovic Orban a încercat să atingă coarda sensibilă a UDMR, susținând că electoratul acestora nu-I mai dorește pe Liviu Dragnea și în consecință ar trebui să voteze pentru moțiunea de cenzură, sâmbătă, a reluat subiectul dărâmării Guvernului Dăncilă.
Preşedintele PNL a susținut că a studiat cu mare atenţie momentul în care să depună moţiunea de cenzură. El susţine că acum există tensiune în PSD şi, dacă nu ar fi apărut dosarul lui Tăriceanu, ”să îl ţină Dragnea în lesă”, ar fi putut ”rupe” voturi şi de la ALDE. “Acum e un moment în care există o stare de tensiune, de nemulţumire în cadrul partidului de guvernământ. Au fost tensiuni de-a lungul timpului şi între partidul de guvernământ şi ALDE. Dacă nu apărea dosarul ăsta a lui Tăriceanu să-l prindă şi mai abitir, să-l ţină Dragnea în lesă, probabil puteam să rupem nişte voturi din zona ALDE. De asemenea, se vede clar că au plecat mulţi parlamentari de la PSD şi probabil vor vota moţiunea de cenzură”, a declarat la Digi 24 Ludovic Orban. El le-a transmis liderilor UDMR că ar trebui mai întâi să-şi doreaască înlocuirea actualului Executiv, apoi să întrebe cine ar urma să fie premier. “Realitatea e că de doi ani UDMR e alături de PSD şi l-a ajutat în cele mai dificile momente. Nu a votat nicio moţiune de cenzură sau simplă, are un protocol de colaborare parlamentară, are reprezentanţi care nu sunt în prima linie. Prima şi cea mai importantă întrebare e cum se poziţionează UDMR faţă de acest guvern. Numai dacă acest guvern va cădea prin moţiune de cenzură se poate discuta de o nouă formula de guvernare, una mult mai bună”, a adăugat Orban.
Moţiunea de cezură pentru demiterea Guvernului condus de Viorica Dăncilă a fost depusă, vineri, în Parlament.163 de parlamentari au semnat textul moţiunii de cenzură iniţiată de Opoziţie. Este vorba de 68 deputaţi şi 25 senatori liberali, 27 de deputaţi şi 12 senatori USR, 12 deputaţi PMP, şase parlamentari neafiliaţi şi 13 parlamentari Pro România.