Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP, a făcut o serie de dezvăluiri incendiare la adresa lui Robert Negoiță, considerat în acest moment extrem de apropiat de Victor Ponta. El a arătat că documentul prin care Prefectura Capitalei a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al lui Robert Negoiță a fost datat cu anul „2019”. Acest lucru, este de părere liderul PMP, este de natură a-l ajuta în instanță pe actualul edil, „care vrea cu orice preț să rămână” în Primăria Sectorului 3.
„Și pe noi ne-a surprins, acesta este și motivul pentru care am reacționat. Pentru că nu pot să cred că, în anul 2020, la Prefectura Capitalei avem de-a face cu aventurieri, oameni care nu știu ce înseamnă un act bine întocmit. Un act cu o însemnătate extrem de importantă. Colegul meu Mihail Neamțu a făcut un demers în urmă cu mai bine de două săptămâni, prin care a cerut să se constate un lucru de bun simț, și anume că domnul Negoiță nu mai candidează de la PSD-Ciolacu, ci de la PSD-Ponta. Pentru că legea spune că în momentul în care părăsești partidul pierzi mandatul, iar prefectul avea obligația să pună în aplicare exact ceea ce scrie în lege. Or, faptul că este datată cu 2019 este evident că îl va ajuta în instanță pe domnul Negoiță…”, a declarat Eugen Tomac, la B1 TV.
„Eu nu îmi explic cum este posibil așa ceva, nu îmi explic de ce există această minciună până la urmă, cu partide care ne-au acuzat pe noi, pe PMP, că nu vor să fim într-o alianță împotriva PSD, dar apar chestiuni care sunt evidente. Negoiță nu mai trebuia să fie primar. Înțeleg că n-au găsit un om mai potrivit pentru a se bate în mod real politic”, a mai adăugat Eugen Tomac.
Tomac a comentat și posibilitatea ca Robert Negoiță să rămână fără mandat și să candideze oricum pentru unul nou.
„Păi, dar rămâne candidat. Dacă îl vor alege, e altă situație, dar pe mine o chestiune de principiu mă deranjează. Toată lumea care clamează că luptă cu PSD s-a înțeles de fapt să menajeze anumiți candidați ai PSD în București”, a punctat Tomac.
Trebuie amintit că Robert Negoiță a intrat în război cu „nașa” Firea după ce a ales să plece la Victor Ponta. De altfel, într-un mesaj postat târziu în noapte, primarul general i-a acuzat, la modul general, pe cei care-şi vând familia. Postarea a fost apreciată ca fiind cu dedicaţie pentru primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, finul său.