Vineri, 23 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis s-a alăturat şi el campaniei “Vinerea verde” şi a sosit la Palatul Cotroceni pe bicicletă.
“Mersul pe bicicletă este foarte sănătos (…) ajungi aproape la fel de repede la serviciu ca și cu mașina personală”
Şeful statului a mers circa 40 de minute de la Vila Lac până la Palatul Cotroceni, încurajându-i astfel pe români să folosească şi metodele alternative şi nepoluante de transport.
“Orașele noastre sunt extrem de aglomerate mai ales în orele de vârf, când lumea merge la serviciu sau vine de la serviciu. Avem extrem de mult trafic auto și îi încurajez pe toți românii să încerce să folosească mijloace de transport alternative sau chiar să meargă pe jos.
Mersul pe bicicletă este foarte sănătos, te miști mult mai ușor în trafic și ajungi aproape la fel de repede la serviciu ca și cu mașina personală. Evident că o alternativă poate fi luată în seamă este transportul în comun. Merită fiindcă astfel vom reduce poluarea și întreaga mișcare în oraș va fi mai relaxată și mai placută”, a declarat, vineri, preşedintele României.
Cât costă bicicletă pe care a folosit-o Iohannis?
Şeful statului a mers vineri prin Bucureşti cu o bicicletă produsă de compania germană Cube, unul din brandurile cunoscute în domeniu, fondat în anul 1993.
Pe site-ul oficial al producătorului, modelul respectiv are un preţ recomandat de vânzare (SRP – suggested retail price) de 9.199 de lei.
Ce îşi propune campania iniţiată de Ministerul Mediului?
Campania “Vinerea verde – Stop! Azi, maşina stă pe loc!” a debutat în luna martie, ministrul Mediului, Tanczos Barna, explicând că este o iniţiativă care îşi doreşte să impulsioneze mobilizarea pentru un mediu curat, peste tot în ţară.
Prin intermediul campaniei se va introduce un set de măsuri pentru stimularea cetăţenilor în vederea renunţării la utilizarea autoturismului personal pentru deplasarea la serviciu şi înlocuirea sa cu transportul public în comun, biciclete, trotinete electrice, maşini electrice sau cu mersul pe jos.
„Am ales ziua de vineri pentru că este de foarte multe ori zi scurtă, este oricum casual şi există deja acest obicei de a nu mai veni cu cravată, de a nu mai veni la ‘patru ace’ şi atunci pentru toată lumea poate să fie o alternativă mai lejeră varianta cu deplasarea cu alte mijloace de transport”, a declarat Tanczos Barna.
De atunci, mai mulţi miniştri şi chiar premierul Florin Cîţu au venit la Guvern vinerea pe jos, cu tramvaiul, metroul sau folosind autoturisme electrice.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea