Alessandra Stoicescu, prezentatoarea Observatorului orei 19.00 de la Antena 1 va lipsi câteva zile de pe micul ecran, aceasta fiind înlocuită în această perioadă. Acum s-a aflat și motivul pentru care aceasta și-a luat o mică pauză.
Alessandra Stoicescu nu a apărut la Observatorul orei 19.00 de la Antena 1 în data de 26 aprilie, colegul ei Valentin Butnaru fiind cel care și-a făcut apariția și a prezentat știrile. El este cel care îi ține locul prezentatoarei în această perioadă.
Motivul este unul simplu, Alessandra Stoicescu lipsește deoarece a plecat într-o vacanță cu familia la mii de kilometri depărtare de România. Vedeta a făcut anunțul într-o postare pe Instagram. Alessandra Stoicescu a anunțat din aeroport că va petrece următoarele zile în Maldive alături de soțul ei Sergiu Constantinescu și de fiica lor Sara.
Familia a avut un drum lung de parcurs, de peste 10 ore. Alessandra și-a ținut însă fanii la curent tot timpul și a anunțat că au ajuns cu bine. Au avut parte de primele momente de relaxare, la soare și au făcut o serie de poze, pe care ulterior le-a urcat pe contul ei de Instagram.
Își serbează ziua de naștere într-un mod special
Ei au ales ca destinație Maldivele, acolo unde prezentatoarea Observator își va sărbători ziua de naștere. Alessandra împlinește astăzi 45 de ani și a decis să marcheze acest moment aniversar într-un mod special.
Prezentatoarea știrilor de la Antena 1 mărturisea recent că soțul ei Sergiu i-a schimbat viața, o face zilnic fericită și că îi este recunoscătoare pentru tot ce îi oferă.
„Nu e mult timp în doi, dar îl prețuim pentru că, până la urmă, amintirile frumoase formează unul dintre ingredientele care stau la baza unei relații de durată. Și nouă ne și place să facem colecție de amintiri plăcute. Apoi, desigur, contează enorm și munca în echipă pentru tot ce avem, respectul, admirația, dar toate acestea fără iubirea profundă pe care o avem unul pentru celălalt n-ar face să funcționeze căsnicia atât de bine”, a mărturisit Alessandra Stoicescu pentru Libertatea în urmă cu câteva luni.