Abia acum s-a aflat motivul scandalului imens din interiorul PSD. Liviu Dragnea şi Gabriela Firea sunt la cuţite de luni întregi, iar jurnalistul Ion Cristoiu vine cu dezvăluiri bombă.
Cristoiu spune că războiul între cei doi a izbucnit după mitingul din 10 august, anul trecut.
„Cred că, până la urmă, la nivelul lui Dragnea a fost aşa: el avea două fiice, două protejate (…) Carmen Dan şi Gabriela Firea. Şi mai ţineţi minte că scandalul din august de acolo a pornit, de la această chestiune … la un moment dat doamna Firea s-a simţit neglijată, ca protecţie”, a afirmat Ion Cristoiu, conform mediafax.
Cristoiu merge mai departe şi spune că Gabriela Firea era geloasă pe Carmen Dan. “Eu, dacă vreţi o ipoteză paranoică, nu, psihologică să spunem aşa, este că a fost un fel de gelozie de fiică faţă de cealaltă fiică numită Carmen Dan”, a susţinut Ion Cristoiu.
Jurnalistul îi atrage atenţia lui Firea că nu este foarte bine văzută în PSD. „Gabriela Firea stă foarte prost în partid, ea este considerată în continuare de baroni, ăia care fac partidul, ca fiind outsider din punctul ăsta de vedere, şi eşecul puciului îşi are cauză în ea pentru că în momentul în care a devenit ea stegarul lor….Repet, partidul ăsta este un partid de baroni, ca şi PNL-ul, de baroni…lideri locali, care ei sunt acolo stăpâni şi ei ţin partidul, da? Oameni de prin `90, care la un moment dat când au pus-o candidată au zis, pe drept cuvânt, dar de ce pe asta care acum a venit, nu a făcut nici politică până acum. A câştigat alegerile, era foarte apropiată de domnul Dragnea (…)”, a explicat Ion Cristoiu.
Un alt motiv al războiului Dragnea-Firea ar fi fost umflarea acesteia în sondaje ca viitor prezidenţiabil, poziţie care l-a deranjat pe Liviu Dragnea, duşmanul oricărui pesedist care i-ar putea ameninţa poziţia în partid. „Al treilea motiv a fost că ea fusese plasată, umflată în sondaje, şi începuse să-i fluture această iluzie, să fie candidată la preşedinţie. Funcţia de candidat la preşedinţie pe mulţi i-a popit. Adică pe mulţi i-a distrus ideea şi toată lumea spune de pe acuma. Cred că şi asta a fost una din cauze”, a afirmat Ion Cristoiu.
Jurnalistul îi transmite lui Firea că plecarea din PSD îi poate aduce finalul politic. “Ea independentă e moartă, pentru că repet, în momentul în care eşti primar de Bucureşti, nici nu trebuie să ai probleme, că tot ţi se fac, că e un oraş din ăsta pe care nu-l rezolvă nici dacă vine NATO. Se poate întâmpla o nebunie, se răstoarnă un tramvai, Doamne-fereşte, ia foc ceva, trebuie să te apere un partid”, a argumentat Ion Cristoiu.