S-a aflat primul nume la candidatura pentru noul CSM: Provocările trebuie acceptate
Mai precis este vorba despre judecătoarea Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj, care a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care îi anunță pe cei care îi urmăresc activitatea din mediul online că și-a depus candidatura pentru viitorul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
„Draga toti,
Stiu ca traim vremuri grele, razboiul e la granita, de Covid nu stim inca daca am scapat de tot, insa, in arealurile sale cotidiene, trebuie traita viata pana la capat. Iar provocarile trebuie acceptate.
Sunt la un pas, si sa zic jumatate, de pensionare, in mai putin de 6 luni. In ultimii ani, am vazut aceasta oportunitate ca pe o luminita la capatul tunelului si ca o eliberare. Drumul spre o viata putin mai libera, mai lipsita de constrangeri, mai fericita”, își începe aceasta mesajul.
„Ceea ce se întâmplă în sistem acum nu mă poate lăsa indiferentă”
Judecătoarea a ma spus că este deranjată de ceea ce se întâmplă acum în sistem din cauza lipsei de personal, subliniind că ” valul de pensionari fiind unul de nemaiîntâlnit până acum, relatează luju.ro.
„Insa ceea ce se intampla in sistem acum nu ma poate lasa indiferenta. Trecem prin momente grele toti, instante, parchete, din cauza lipsei de personal, valul de pensionari fiind unul de nemaintalnit pana acum. Ca sa nu mai vorbim de alte probleme.
Si ma doare sufletul sa parasesc barca asa, prin pensionare, insa pe de alta parte nici nu mai doresc sa fiu lasata la mana unor factori de decizie care ar trebui sa fie hotaratori, dar care ne-au uitat pe traseu in ultimii ani, din varii motive, straine de nevoile stringente ale sistemului”, a mai notat aceasta.
Depunerile durează până pe 24 martie
Judecătoarea Adina Daria Lupea a mai spus „poate unii stiti, poate altii nu, insa s-au declansat alegerile pentru viitorul Consiliu Superior al Magistraturii. Din data de 4 martie pana pe 24 martie este perioada de depunere a candidaturilor”.
„Nu am fost niciodata adepta secretomaniei sau a candidaturii depuse in ultima zi, la ora 15,30 cand se incheie programul. Mi se pare ca asumarea unui proiect, a unor astfel de idei trebuie facuta din timp, ca sa poti afla ce asteptari are sistemul. Eu am anuntat colegii de la Curte, conducerea si pe unii membri CSM.
Acum imi dau seama ca mai am ceva de spus si ca pensionarea nu este o solutie la 47 de ani. Prin urmare, va anunt si pe voi ca o sa imi depun candidatura din partea Curtilor de Apel pentru viitorul CSM. Orice sprijin imi va fi de folos. Doamne ajuta!”, a fost mesajul judecătoarei de la Curtea de Apel Cl.uj