S-a aflat totul! Cum a mințit PSD milioane de români: Dragnea, somat să plece

Scandal imens pe scena politică și acuzații grave la adresa celor de la PSD. Social-democrații sunt puși la zid și acuzați de fake-news într-un subiect extrem de important pentru milioane de români. Mai mult, se cere plecarea imediată a lui Liviu Dragnea, dar și a guvernului Dăncilă.

PSD a mințit milioane de români pe o temă arzătoare, creditele în lei. Tot scandalul a pornit de la anunțul social-democraților care au spus că ratele românilor vor scădea după ce BNR a publicat noul indice în funcție de care se calculează dobânzile la creditele în lei.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a avut o ieșire extrem de virulentă și le-a transmis social-democraților să nu mai răspândească știri false. Liberalul precizează că românii care au credite în derulare nu vor avea parte de scăderea ratelor pentru că în cazul lor se aplică în continuare nivelul actual al ROBOR.

Mai mult, Dancă vine cu o serie de acuzații extrem de grave la adresa PSD și le transmite acestora să plece de la guvernare, în frunte cu Liviu Dragnea. ”O nouă postare fake news de la PSD ne anunță că ratele românilor vor scădea începând de pe 2 mai ca urmare a publicării de către BNR a noului indice de calcul a dobânzilor care va fi mai mic decât ROBOR.

Este o nouă minciună sfruntată marca PSD la adresa sutelor de mii de familii cu credite în derulare, în special pentru cei cu credite Prima Casă, cărora li se va aplica în continuare nivelul actual al ROBOR care a crescut numai și numai din cauza prostiilor economice ale guvernării PSD – ALDE care a scăpat prețurile de sub control.

Când au preluat guvernarea cei de la PSD – ALDE, în ianuarie 2017, inflația era 0,1% iar ROBOR sub 0,8%. După doi ani de guvernare, inflația a explodat la 4,6% la sfârșitul anului trecut iar nivelul ROBOR a crescut de patru ori în această perioadă ajungând la 3,2%.

O familie de tineri care plătea în ianuarie 2017 o rată de 680 lei la un credit Prima Casă acum trebuie să plătească cu 30% mai mult, respectiv o rată mai mare de 900 lei la același credit iar noua scamatorie PSD cu noul indice bancar nu poate să-i ajute cu nimic.

Noul indice nu se aplică pentru cei cu credite în derulare și deci nu are cum să le scadă ratele iar pentru cei care vor avea credite nu au cum să le scadă ratele pentru că nu au rate. Deci, ce-a făcut PSD cu noul indice bancar pentru cei cu credite?! #Nimic PSD

Există o singură soluție pentru ca dobânzile și ratele să scadă: să se tempereze inflația, să se oprească haosul guvernării PSD și să se reducă riscurile de țară. Asta înseamnă să plece PSD de la guvernare. Totul începe cu un vot, pe 26 mai!”, a scris Ionel Dancă pe o rețea de socializare.