Un viceprimar a fost condamnat, ieri, la doi ani de închisoare cu suspendare și doi ani interzicerea unor drepturi, într-un dosar de corupție, care a fost deschis pe vremea când aceasta lucra în cadrul Spitalului Municipal ”Sf, Ierarh Dr. Luca”.
Decizia luată de magistrații din cadrul Tribunalului Bacău nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Laura Abageru, viceprimărița Oneștiului, va trebui să presteze și 80 de ore de muncă în folosul comunității. Nu în ultimul rând, instanța a dispus confiscarea de la fosta asistentă medicală a sumelor de 150 de lei și echivalentul a trei cutii de bomboane (30 de lei), scrie unupetrotus.ro.
În dosarul în care viceprimărița Oneștiului a fost condamnată pentru luare de mită, tot o condamnare cu închisoare, cu suspendare, dar pe o perioadă de 3 ani, a primit și Elena R., cadrul medical la spitalul din Onești.