S-a anunțat Al Treilea Război Mondial. Vestea cumplită venită chiar de la Kremlin. Fostul preşedinte rus, Dmitri Medvedev, a spus categoric că orice mișcare a NATO în această direcție ar putea echivala cu o declaraţie de război la adresa Rusiei,
Începe al Treilea Război Mondial! Amenințarea este categorică. Semnalul a venit din partea Rusiei, care a transmis că orice intruziune în peninsula Crimeea din partea unui stat membru NATO ar putea echivala cu o declaraţie de război la adresa țării conduse de Vladimir Putin.
Acest lucru ar putea conduce la Al Treilea Război Mondial, a declarat fostul președinte rus Dmitri Medvedev.
„Pentru noi, Crimeea este o parte a Rusiei. Şi asta înseamnă pentru totdeauna. Orice încercare de intruziune în Crimeea este o declaraţie de război împotriva ţării noastre”, a declarat Medvedev, pentru site-ul de ştiri Argumentî i Faktî.
Rusia amenință cu un al Treilea Război Mondial
„Şi dacă acest lucru este făcut de către un stat membru NATO, asta înseamnă conflict cu întreaga alianţă nord-atlantică; un Al Treilea Război Mondial. O catastrofă completă„, a mai spus acesta.
El a mai declarat că, dacă Finlanda şi Suedia se alătură NATO, Rusia îşi va consolida graniţele şi va fi pregătită pentru măsuri de represalii care ar putea include perspectiva instalării de rachete hipersonice Iskander „în pragul lor”.
Dmitri Medvedev este, în prezent, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.
Trebuie amintit că pe 20 iunie, șeful Crimeii anexate de Rusia a acuzat Ucraina că a tras asupra unei platforme de foraj petrolier în Marea Neagră, în largul coastelor peninsulei.
„În această dimineață inamicul a lovit platformele de foraj ale Chernomorneftegaz. Sunt în contact cu colegii din Ministerul Apărării și FSB. Lucrăm la salvarea oamenilor”, a scris Aksyonov într-o postare pe aplicația de mesagerie Telegram.
Moscova va răspunde cu lovituri de retorsiune asupra centrelor de decizie ucrainene
Chernomorneftegaz este o companie de petrol și gaze care exploatează zăcăminte de gaze și petrol în Marea Neagră și în Marea Azov.
Aksyonov a declarat pentru televiziunea de stat că 109 muncitori se aflau pe cele trei turnuri care au fost lovite și că 21 dintre ei au fost evacuați. Eforturile de căutare și salvare sunt în curs de desfășurare pentru muncitorii dispăruți, a spus el. Acesta a mai precizat că Ucraina a lovit platforma de dimineață, atunci când oamenii lucrau pe platformele din zonă. Oficialii ucraineni nu au comentat încă presupusul atac.
Mihail Șeremet, deputat în Duma de Stat din Camera inferioară a Parlamentului rus, a declarat că Moscova va răspunde cu „lovituri de retorsiune” asupra „centrelor de decizie” ucrainene.