Condițiile favorabile pentru finanțarea externă, precum ratele de dobândă aflate foarte jos, la nivel global, au încurajat fluxurile de portofolii de datorii pe piețele emergente și au contribuit la creșterea riscurilor investiționale pe aceste piețe, prin declinul înregistrat în privința distribuirii riscurilor.
Astfel, stimulentele furnizate de băncile centrale din întreaga lume au avut ca efect secundar încurajarea firmelor să se împrumute mai mult, chiar dacă multe companii ar avea probleme în a-şi rambursa datoriile, se precizează în raportul ”Global Financial Stability Report” pentru luna octombrie al Fondului Monetar Internațional -FMI.
Fondul apreciază că aproape 40% din datoriile companiilor din marile economii vor fi imposibil de rambursat în situaţia unei crize globale.
Fluxurile de capital au suferit cel mai mult în urma disputelor comerciale internaționale, iar escaladarea acestor conflicte prezintă pe viitor un risc serios pentru piețele emergente și de frontieră.
Având în vedere că datoria publică și privată este deja mare în unele țări, condițiile laxe de finanțare pot încuraja acumularea de îndatorări excesive și aduc riscuri în privința sustenabilității acestor datorii. În țările emergente și de frontieră, datoria externă a urcat la 160% din exporturi, comparativ cu 100% în 2008. În eventualitatea unei crize de amploare, ar putea fi dificil de susţinut sau de rostogolit aceste datorii, susţine FMI.
”Deşi condiţiile financiare relaxate au sprijinit creşterea economică şi au ajutat la ţinerea sub control a riscurilor pe termen scurt, ele au încurajat de asemenea o asumare de riscuri şi o acumulare a vulnerabilităţilor financiare”, se arată în raportul FMI.
Iar companiile de stat supra-îndatorate vor putea avea dificultăți în accesarea de finanțări și vor trebui să își acopere datoriile prin bani publici. În plus, dependența mare de datoriile externe a economiilor de frontieră poate crește riscurile legate de sustenabilitatea acestor datorii.
În consecință, se cer practici prudente de abordare a modalităților prin care poate fi finanțate datoriile publice. FMI estimează că, dacă următoarea criză globală va fi doar pe jumătate pe cât a fost de gravă criza din 2008-2009, datorii ale companiilor în valoare de 19.000 de miliarde de dolari ar putea fi ”în pericol” să nu mai poată fi acoperite.