S-a anunțat cutremur pe piața valutară! Zeci de valute vor dispărea. Ce a anunțat FMI

Zeci de valute din întreaga lume ar putea să dispară în următorii 20 de ani și ar putea fi înlocuite de monede comune, așa cum este Euro. Dolarul american domină acum anumite zone iar pentru ca alte monede să conteste serios această dominație este nevoie de instituții puternice.

Există peste 100 de valute recunoscute în lume, dar care ar putea scădea la cinci sau șase în următorii 20 de ani, a declarat joi ministrul brazilian al economiei la Forumul Economic Mondial (WEF), conform CNBC.

Țările europene au introdus în urmă cu 20 de ani o monedă comună, permițând, de exemplu, persoanelor din Franța să călătorească în Germania, fără a fi nevoie să-și schimbe banii. Acest lucru ar putea fi replicat și în alte părți ale lumii în viitor, cu condiția să se alinieze politic sau economic, a declarat Paulo Guedes, ministrul economiei din Brazilia, în cadrul evenimentului.

În acest moment, dolarul american este văzut ca un activ sigur – ceea ce înseamnă că valoarea sa crește în perioadele de criză. Diverse țări au ales să-și atașeze monedele de dolarul SUA din motive de stabilitate și comerț. Cu toate acestea, în perioadele de instabilitate pentru dolarul american, conexiunea ar putea răni țările respective. Dezvoltarea monedelor comune în diferite țări ar putea ajuta aceste economii să-și reducă dependența de dolarul american.

„Ar exista o monedă continentală, euro, o altă „monedă continentală” în zona de dominație a dolarului și China ar avea moneda lor – există 200 de milioane de chinezi peste hotare, oameni care trăiesc în Filipine, în Malaezia și fac comerț cu China, ei merg în aceste locuri tot timpul și tranzacționează”, a spus Guedes susținându-și ideea de monede mai puține, dar tot mai puternice în întreaga lume.

Economista-șefă a FMI vede acest scenariu ca fiind puțin probabil

Cu toate acestea, economista-șefă a FMI, Gita Gopinath, ce a vorbit în cadrul evenimentului, a declarat că acesta este un scenariu cu o „probabilitate destul de mică”.

„Având în vedere ce știm acum și în cazul în care nu vor fi războaie majore, presupunând că acest lucru nu se va întâmpla, cred că este un scenariu cu o probabilitate destul de scăzută”, a spus Gopinath.

Ea a adăugat că pentru ca alte monede să conteste serios dominația dolarului american, au nevoie de instituții puternice.

Aceasta este adesea critica împotriva euro, folosit în prezent în 19 țări. Zona euro încă nu a dezvoltat anumite mecanisme care să asigure investitorii și cetățenii obișnuiți că, atunci când următorul șoc economic va lovi, structura sa nu se va prăbuși.

„Văd oameni care trec foarte ușor de la plata în numerar la plata folosind o platformă de plată digitală. Dar vor trece aceștia la fel de ușor de la dolar la renminbi, aceasta este o întrebare complet diferită”, a spus Gopinath la WEF.