S-a anunțat revenirea Simonei Halep. Avocatul ei a spus exact care e planul

Simona Halep

SURSA FOTO: Facebook, Simona Halep

Informații de ultim moment despre Simona Halep! Avocatul ei a făcut un anunț important, în contextul în care marea sportivă a împlinit miercuri 32 de ani. Totodată, acesta a subliniat din nou că suspendarea a fost nedreaptă.

S-a anunțat revenirea Simonei Halep! Campioana a împlinit miercuri vârsta de 32 de ani. În acest context, avocatul sportivei a oferit mai multe informații și a vorbit despre revenirea ea.

Potrivit informațiilor transmise de avocatul campioanei, suspendarea a fost cât se poate de nedreaptă.

Avocatul sportivei a vorbit despre revenirea Simonei Halep

De asemenea, substanţa descoperită în corpul Simonei Halep provine dintr-o contaminare, potrivit avocatului. Astfel, nu ar fi ajutat-o din punct de vedere sportiv.

„Nu cred că trebuie să fii un mare expert să înţelegi că o concentraţie într-o probă de urină la trei zile după un test negativ, atât de mică, nu poate să provină din altceva decât dintr-o contaminare. Tot astfel, faţă de nivelul de roxadustat detectat în proba respectivă e clar că nu poate fi vorba să o fi ajutat pe Simona, sub nicio formă, din punct de vedere sportiv.

Pentru un asemenea suport, Simona ar fi trebuie să ingereze această substanţă o perioadă constantă şi anumite cantităţi, ceea ce nu e cazul aici. Evident că aceste lucruri o să fie o dată în plus expuse în faţa TAS şi avem speranţe că un tribunal cu adevărat independent o să ia în considerare toate aceste elemente.

E adevărat, Simona nu a completat acest formular pentru testul din 26 august, test negativ, dar l-a completat, însă, pentru testul din 29 august care este testul pozitiv şi testul care a generat dosarul roxadustat. Simona a menţionat în mod clar acolo faptul că începuse să ia aceste noi suplimente şi cred că acest lucru elimină orice fel de interpretare”, a declarat avocatul Bogdan Stoica la Antena 3.

Avocatul a explicat de ce o anumită informație este total eronată

Anterior, el a arătat că proba incriminată, cea din 22 septembrie 2022, nu a ieșit din parametrii istorici ai probelor Simonei din pașaportul biologic. Hemoglobina și reticulocitele s-au înscris și de dată asta. La fel a fost în toate cele 56 de probe în aceleași limite minime și maxime.

„Scrie clar în hotărâre că Tribunalul a acceptat faptul că suplimentul era contaminat și că acesta a determinat proba pozitivă a Simonei din 29 august. Dacă Simona ar fi luat o singură dată o singură pastilă de Roxadustat, concentrația pe care ar fi detectat-o testul de urină din 29 august ar fi fost de 10.000 de ori mai mare decât a fost”, a spus avocatul, conform Antena 3.

El a făcut trimitere la testul negativ făcut cu 3 zile înainte de testul pozitiv. Avocatul a vorbit și de multiplele teste negative care au urmat acestui test. El a spus că nu trebuie să fii expert să înțelegi că nu poate să fie vorba de doping.

Acesta a explicat că, tot astfel, nu poate fi vorba ca această contaminare să o fi ajutat în vreun fel pe Simona Halep din punct de vedere sportiv. Pentru aceasta, ea ar fi trebuit să ingereze această substanța o perioadă de cel puțin două săptămâni.