Vestea momentului despre Simona Halep! S-a aflat când se va întoarce pe teren
Simona Halep nu a mai jucat de ceva timp și asta din cauză că a fost suspendată provizoriu din cauză că s-ar fi dopat. Testele arată că sportiva din Constanța a folosit substanța Roxadustat, substanță care se află pe lista interzisă a Agenției Mondiale Antidoping.
Cu toate acestea, sunt voci în tenisul din România și nu numai care o susțin pe fosta campioană mondială. Printre cei care cred că Simona Halep va reveni pe teren se află și Monica Niculescu, cea care la plecarea spre Australia a declarat că este sigură că fostul numărul 1 WTA va reveni pentru că este nevinovată.
„Sunt sigură că o să revină în curând, pentru că e nevinovată. Sper să o vedem cât mai repede! Când o văd pe teren? Sper că la Indian Wells și Miami. Eu cred că e nevinovată și se va rezolva. Va juca încă 2-3 ani, sunt sigură”, a declarat sportiva.
Simona Halep nu mai face parte din Top 10 WTA
Din cauza acuzațiilor de dopaj care i se aduc, Simona Halep nu a mai jucat în ultima perioadă, motiv pentru care a pierdut destul de multe puncte.
Astfel, sportiva din Constanța nu va mai face parte din Top 10 WTA la începutul acestui an. După începerea turneelor din Australia și Noua Zeelandă, Simona Halep s-a clasat pe locul 12 în WTA Live.
În funcție de rezultate obținute, clasamentul WTA Live se poate modifica, așa că sportiva româncă poate coborî și mai mult.
Irina Begu speră ca totul să se rezolve în favoarea Simonei Halep
Irina Begu este o altă tenismenă din România care o susține pe Simona Halep și care speră ca totul să se rezolve în favoarea fostului numărul 1 WTA.
În cadrul unui interviu pentru Pro Arena, Irina Begu a precizat că a vorbit cu Simona Halep și că i-a transmis un mesaj de încurajare.
„Am vorbit cu Simona și i-am transmis un mesaj, am încercat să o încurajez cât se poate de mult, în această perioadă. Este o situație delicată și sper să se rezolve cât mai repede în favoarea ei,” a precizat sportiva