S-a anunțat victoria Ucrainei: Rusia a pierdut acest război! Se va termina totul pentru Putin

Sursă: Kremlin.ru

Legătura economică a Rusiei cu Occidentul s-a destrămat odată cu invazia pe scară largă a Ucrainei. O analiză publicată de Forbes susține că, deși Rusia ar putea să câștige o parte din teritoriul Ucrainei, va pierde mai mult la capitolul creștere economică și respect global. În schimb, scrie Forbes, Ucraina are șansa să se reinventeze și să devină un partener deplin în UE.

Putin bate ultimul cui în coșciugul Rusiei. Ce se va întâmpla cu economia țării

În timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică era izolată economic. Dar când Mihail Gorbaciov a instituit „Glasnostul” în 1985, lumea occidentală a început să se destindă față de Est. Iar când Zidul Berlinului a căzut, în 1989, comunitatea internațională a primit cu brațele deschise petrolul și gazele Rusiei, scrie Forbes.

Rusia a fost unul dintre cei trei mari producători, alături de Arabia Saudită și Statele Unite. În 2020, veniturile din petrol și gaze au fost de 219 miliarde de dolari, potrivit Rosstat. Cele două sectoare combinate au reprezentat 60% din exporturile Rusiei și 40% din bugetul său federal.

Cu toate acestea, invadarea Ucrainei de către președintele Vladimir Putin a amenințat stabilitatea globală și, ulterior, a consolidat NATO. Occidentul a intensificat ajutorul în armament pentru Ucraina și a adoptat sancțiuni economice dure, precum blocarea petrolului și gazelor Rusiei pe piețele mondiale.

Companiile Gazprom, Lukoil, Rosneft și Surgutneftegas din Rusia sunt giganții cu cel mai mare venit net.

Va fi șah-mat

Putin profită de această influență energetică, transportând mai puțin gaz natural în Europa și percepând mai mulți bani în schimbul lui. Astfel, Rusia renunță deja la contractele sale prin care furnizează aproximativ 40% din gazul natural al Europei. Dar după ce europenii vor fi semnat contracte pe termen lung cu alți furnizori – Norvegia pentru petrol și Algeria, Qatar și Statele Unite pentru gaze lichefiate – va fi șah-mat.

„Aprovizionarea Europei cu gaze mai puține este o victorie tactică pentru Putin. Dar, strategic, Rusia a pierdut acest război”, spune Oleksei Riabchin, fostul ministru adjunct al Energiei și Mediului din Ucraina. „Da, într-adevăr, Europa așteaptă gaz lichefiat american. Germania, Polonia, Letonia, Lituania și Estonia construiesc toate terminale GNL. Va fi mai scump. Dar Europa nu va mai depinde de Rusia”, spune acesta.

El afirmă că Rusia se bazează acum pe prețuri mai mari ale petrolului și gazelor pentru a pune presiune pe economiile occidentale, astfel încât să cedeze cerințelor Rusiei și a-i permite să păstreze teritoriile ucrainene ocupate. Dar această schemă va eșua.

Odată ce o va face, va fi cuiul bătut în coșciugul lui Putin

Probabil, va fi nevoie de cel puțin un an pentru a negocia contracte pe termen lung cu noii furnizori. Și va dura ceva mai mult pentru ca aceste resurse să fie extrase și livrate. De asemenea, va fi nevoie de timp pentru a construi noi terminale de recepție a GNL. Prin urmare, Europa de Vest nu va putea scăpa de petrolul și gazele rusești timp de câțiva ani. Dar odată ce o va face, va fi cuiul bătut în coșciugul lui Putin.

State asiatice precum China și India reprezintă o oportunitate pentru Rusia de a vinde petrol și gaze naturale. Dar regiunea nu poate absorbi pierderile Rusiei. Mai mult, ar fi nevoie de o investiție uriașă în conducte și porturi. „Acum, europenii îi văd pe ruși ca fiind nesiguri”, spune Riabchin. „Rusia a creat artificial acest deficit energetic și a lăsat Europa fără stocuri adecvate de gaze naturale pentru sezonul de iarnă. Rusia nu își va reconstrui niciodată economia odată ce Europa va fi găsit noi furnizori”, susține el.

Este necesar un nou „Plan Marshal”

Între timp, Ucraina va trebui să importe între 2 și 5 miliarde metri cubi pentru a-și susține populația și economia iarna viitoare. Se poate baza pe producția internă pentru restul. Ucraina este, de asemenea, o țară extractivă – 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Dar are a doua cea mai mare rezervă din Europa: 11,8 trilioane de metri cubi. După război, țara ar putea atrage multinaționale și ar putea atinge un potențial energetic. Naftogaz, compania națională, reprezintă aproximativ 75%-80% din producția curentă a Ucrainei.

Putin a crezut că ar putea învinge Ucraina în câteva zile. Dar a eșuat. Acum vrea să distrugă economia ucraineană și să scoată țara de pe piața de tranzit al gazelor naturale. Astfel, va pune presiune pe Germania să deschidă Nord Stream 2. Această tactică ar putea să eșueze, pentru că europenii își realinează contractele energetice și se convertesc la energia verde.

Riabchin spune că Ucraina poate câștiga și va renaște. După război, susține el, este necesar un nou „Plan Marshal” pentru a reconstrui eonomia Ucrainei, referindu-se la planul care a ajutat la reconstruirea Europei după al Doilea Război Mondial.