Volodimir Zelenski anunță victoria țării sale. Într-un nou discurs adresat populației sale, liderul de la Kiev anunță că Rusia nu are nicio șansă să câștige conflictul declanșat în urmă cu mai bine de cinci luni de zile.

Totodată, președintele Ucrainei a vorbit și despre ultima mișcare făcută de Rusia în cursul zilei de duminică. Este vorba despre atacul asupra Mikolaivului, unde mai multe clădiri rezidențiale, dar și școli au fost distruse.

„A avut loc unul dintre cele mai brutale atacuri asupra Mikolaivului şi regiunii din întreaga perioadă de război. Zeci de proiectile şi rachete. Ocupanţii au lovit clădiri rezidenţiale, şcoli, alte infrastructuri sociale şi facilităţi industriale.

Atacul ruşilor a luat vieţile lui Oleksii Vaadaturski şi soţiei sale Raisa, fondatorul uneia dintre cele mai mari companii agricole ucrainene, Nibulon, Eroul Ucrainei. Condoleanţe sincere rudelor şi prietenilor cuplului Vadaturski”, a spus acesta.

Zelenski acuză Rusia de terorism

Președintele ucrainean susține însă că în ciuda atacurilor repetate ale rușilor, teroriștii nu vor putea să distrugă potențialul social, dar nici cel industrial al Ucrainei. 

„Exact astfel de oameni, astfel de companii, sudul Ucrainei noastre au garantat siguranţa alimentară a lumii. Aşa a fost şi va fi mereu. Teroriştii ruşi nici măcar nu ar trebui să spere că vor putea distruge potenţialul social şi industrial al Ucrainei şi vor păşi printre ruine. Capacităţile noastre sunt categoric mai puternice decât rachetele şi proiectilele Rusiei”, a spus Zelenski.

Volodimir Zelenski este încrezător în forțele țării sale și nu crede că Rusia are vreo șansă să câștige războiul, chiar dacă își întărește pozițiile constant.

Rusia nu poate câștiga războiul din Ucraina

Potrivit acestuia, Ucraina va răspunde la fiecare atac în parte și va continua să reziste fără a se lăsa înfrântă nici măcar un moment. El a mai adăugat că nu este vorba despre victorie, ci despre a reface tot ceea ce ocupanții ruși au distrus.

„Acum armata rusă încearcă să îşi întărească poziţiile în zonele ocupate din sudul ţării noastre. O parte din forţele ruse din est se deplasează către sud, către regiunea Herson şi regiunea Zaporojie. Însă asta nu îi va ajuta. Niciun atac al ruşilor nu rămâne fără răspuns din partea noastră. Forţele Armate ale Ucrainei sunt gata să răspundă oricărei noi activităţi a ocupanţilor.

Strategic, Rusia nu are nicio şansă să câştige războiul. Şi trebuie să rezistăm, astfel încât chiar şi la nivel tactic statul terorist să îşi simtă înfrângerea. Trebuie să rezistăm în sud, în est, peste tot. Să ne menţinem unitatea, nu doar până la victorie, ci şi după, ca să refacem tot ce a fost distrus de ocupanţi. Cred că vom face toate astea”, a adăugat preşedintele ucrainean.