Este vorba despre repatrierea cetăţenilor români aflaţi în Regatul Maroc. Aceasta a fost aprobată marți, 30 noiembrie, de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
CNSU tocmai a luat decizia
Astfel, aceasta se va face inclusiv prin activarea Mecanismul European pentru Protecţie Civilă, ca urmare a suspendării tuturor zborurilor directe cu această destinaţie, potrivit Hotărârii 109.
Pentru punerea în executare a acestor prevederi, se abilitează Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM, să întreprindă măsurile din competenţă, este menționat în document.
De asemenea, costurile vor fi asigurate din bugetul de stat, de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin bugetele ministerelor implicate şi prin Mecanismul European pentru Protecţie Civilă, precizează CNSU.
Marţi, Ministerul Afacerilor Externe informa că, în contextul deciziei autorităţilor marocane de suspendare a zborurilor comerciale cu destinaţia Maroc, ca urmare a noii variante de coronavirus, Ambasada României la Rabat gestionează situaţia a 72 de turişti români ale căror curse au fost anulate de către companiile aeriene la care aceştia aveau rezervări.
Ambasada României la Rabat a efectuat demersuri pentru identificarea unor zboruri alternative
Ambasada României la Rabat a efectuat, în regim de urgenţă, demersuri pentru identificarea unor zboruri alternative de deplasare spre ţară, eforturi care continuă şi în prezent.
„De asemenea, misiunea diplomatică se află în dialog permanent cu cetăţenii români afectaţi şi autorităţile locale şi acordă asistenţă consulară, conform competenţelor şi cu respectarea măsurilor adoptate de autorităţile statului de reşedinţă în contextul pandemiei de COVID-19”, a explicata ministerul.
MAE: 46 de români sosesc din Africa de Sud cu un zbor Tarom
Anterior, MAE a anunțat că 46 de români și 24 de străini din alte țări europene sunt blocați temporar în Africa de Sud din cauza anulării unor curse aeriene. Cetățenii europeni au zburat cu un avion din Johannesburg la ora 03:45 și ar urma să ajungă la 15:30 în București. Din totalul persoanelor care intenționează să ajungă în România, șapte cetățeni români nu au reușit să se îmbarce pe zborul de repatriere, iar aceștia sunt încă în Cape Town.
„Lista de pasageri care au urcat la bordul aeronavei care a decolat, elaborată ca urmare a demersurilor active ale MAE, prin Ambasada României de la Pretoria, cuprinde următoarele 70 de persoane: 46 de cetățeni români (inclusiv delegația sportivă a CSM Baia Mare), 18 cetățeni europeni (10 cetățeni bulgari, 4 cetățeni spanioli, 3 cetățeni polonezi, 1 cetățean ungar) și 6 cetățeni din state terțe (4 cetățeni georgieni, 1 cetățean australian, 1 cetățean neozeelandez – aceștia făcând parte din lotul de sportivi ai CSM Baia Mare și având rezidență în România).”, a transmis MAE într-un comunicat de presă.