Liderul opoziţiei şi şef al Adunării Naţionale (Parlamentul) din Venezuela, Juan Guaido, în vârstă de 35 de ani, s-a autoproclamat miercuri preşedinte interimar al Venezuelei, scrie presa internaţională. Juan Guaido a depus deja și jurământul: „Jur să îmi asum oficial competenţele executivului naţional ca preşedinte în exerciţiu al Venezuelei pentru a ajunge (..) la un guvern de tranziţie şi pentru a obţine alegeri libere.”
Acesta este susţinut de mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, Argentina, Brazilia, Guatemala, Canada, Columbia, Costa Rica, Peru, Chile şi Ecuador.
Însă s-ar putea isca un adevărat război civil, după ce regimul Maduro a ordonat Armatei să deschidă focul asupra protestatarilor.
Garda Națională din Venezuela a început să tragă cu muniție de război în protestatarii anti-Maduro, imediat după ce Juan Guaido s-a autoproclamat „preşedintele în exercițiu” al ţării.
Guaido a cerut ca armata să îl dea afară pe Maduro şi a promis amnistie pentru cei care sunt dispuşi să readucă democraţia. El a declarat că este dispus să îl înlocuiască pe Nicolas Maduro cu un preşedinte interimar care ar avea susţinerea armatei, pentru ca apoi să organizeze alegeri libere.
Ca reacţie, Nicolas Maduro a anunţat că Venezuela rupe relaţiile politice şi diplomatice cu Statele Unite. Nicolas Maduro le-a cerut, în acest context, soldaţilor venezueleni să menţină „unitatea şi disciplina”.
Sute de mii de venezueleni au ieşit pe străzi miercuri pentru a cere demisia guvernului preşedintelui Nicolas Maduro, iar 16 persoane au murit în timpul protestelor.
Autorităţile din Venezuela au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa protestarii din Caracas care au încercat miercuri să blocheze o autostradă din Caracas, pe fondul creşterii presiunii asupra preşedintelui Nicolas Maduro.
De altfel, preşedintele SUA Donald Trump a declarat că îl recunoaşte pe Juan Guaido ca fiind preşedintele interimar al Venezuelei. Trump a făcut apel ca alte guverne să îi urmeze exemplul în recunoaşterea lui Guaido.
„Oamenii din Venezuela s-au exprimat curajos împotriva lui Maduro şi a regimului său şi au cerut libertate şi stat de drept”, se arată în comunicatul lui Trump.