S-a dat alarma la nivel mondial: “Este o situaţie extremă”! Nu s-a mai întâmplat asta în istorie

Groenlanda

Institutul de meteorologie din Danemarca a dat alarma! Un fenomen considerat excepţional este doar ultimul dintr-un lung şir de semnale de alarmă privind starea planetei noastre. Care este situaţia extremă observată de aceştia, despre care spun că e posibil să nu se mai fi întâmplat niciodată în istorie?

Un fenomen excepţional a fost observat în Groenlanda!

A plouat peste vârfurile glaciare din Groenlanda

Institutul de meteorologie din Danemarca (DMI) a anunţat luni, 23 august, că a plouat la înălţimi de peste 3.000 de metri deasupra nivelului mării, peste calota glaciară groenlandeză, la jumătatea lunii august.

Aceste este considerat un fenomen excepţional, transmite agenţia AFP.

Ploaia a fost observată timp de câteva ore, la data de 14 august, la staţia americană Summit, situată în cel mai înalt punct al calotei glaciare, conform Centrului naţional de date privind zăpada şi gheaţa (NSIDC) din Statele Unite.

“Este posibil să nu se fi întâmplat niciodată înainte”

Ploaia nu poate să cadă decât dacă temperatura este superioară sau uşor inferioară (valorii de) 0 grade Celsius. Prin urmare, aceasta este o situaţie extremă, care este posibil să nu se fi întâmplat niciodată înainte”, a precizat cercetătorul DMI Martin Stendel.

“Probabil este vorba despre un semn al încălzirii globale”, a adăugat acesta.

Temperaturile s-au situat puţin peste 0 grade Celsius, ceea ce face ca zăpada să se topească şi să reîngheţe. Acest fenomen s-a petrecut de doar nouă ori în ultimii 2.000 de ani, dintre care de trei în ultimii zece ani (2012, 2019 şi 2021). Însă, în 2012 şi 2019 nu a plouat, a precizat Stendel.

“Nu putem să dovedim dacă a plouat sau nu în cele şase dăţi anterioare, însă este foarte puţin probabil, ceea ce face ca ploile observate să fie cu atât mai remarcabile”, a subliniat cercetătorul.

Recorduri de temperatură în Groenlanda în această vară

Acest episod ploios vine într-un context în care temperaturi neobişnuite, de peste 20 de grade Celsius, cu recorduri izolate, au fost înregistrate în nordul Groenlandei în timpul verii.

Acest val de căldură se traduce printr-un ritm accelerat de topire a stratului de gheaţă. Declinul stratului de gheaţă, care a început cu câteva decenii în urmă, a luat amploare din 1990 şi continuă să se accelereze.

A doua cea mai vastă calotă glaciară după Antarctica, cu o suprafaţă de aproape 1,8 milioane de kilometri pătraţi, stratul de gheaţă care acoperă Groenlanda suscită îngrijorare în rândul oamenilor de ştiinţă, Arctica încălzindu-se de trei ori mai rapid decât alte zone ale lumii.

Conform unui studiu european publicat în ianuarie, topirea calotei groenlandeze ar urma să contribuie la creşterea generală a nivelului oceanelor cu 10 până la 18 centimetri până în 2100, ceea ce înseamnă cu 60% mai rapid în comparaţie cu precedentele estimări. Calota groenlandeză conţine suficient de multă apă pentru a creşte nivelul oceanelor cu şase până la şapte metri.

Sursă foto: Dreamstime