S-a dat alerta! Emil Boc, vaccinat cu serul AstraZeneca cu probleme. În ce stare e acum primarul Clujului

Emil Boc a trecut prin mari emoții: S-a imunizat cu vaccinul AstraZeneca cu probleme. Primarul de la Cluj a declarat că a aflat cu ce doză de vaccin a fost imunizat abia când nu s-a mai putut face nimic.

Emil Boc a trecut prin mari emoții: S-a imunizat cu vaccinul AstraZeneca cu probleme. Primarul a resimțit deja unele simptome.

Boc ține să precizeze însă că are încredere totală în Uniunea Europeană și în deciziile luate de aceasta.

Emil Boc a trecut prin mari emoții: ”Asta-i viața…”

Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că a fost imunizat chiar cu o doză din lotul AstraZeneca cu probleme, retras momentan de la vaccinare.

Primarul a spus vineri dimineața că a verificat pe certificatul de vaccinare și a constatat că a primit o doză de AstraZeneca din lotul pus acum de autorități în carantină.

„Chiar cu ăla m-am vaccinat. Am reținut aseară numărul 2856 și dimineața, când am ajuns la birou am verificat. Asta-i viața… Nu am avut alte simptome decât cele obișnuite unei răceli sau simptomele pe care le-am avut în copilărie la vaccinare.

Eu am încredere în Uniunea Europeană, se fac analizele de rigoare și sunt convins că deciziile vor fi luate în consecință, ținând cont de interesul sănătății populației”, a spus vineri primarul Emil Boc, potrivit Ziua de Cluj.

CNCAV a decis carantinarea lotului cu probleme

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV) a decis, joi seară, că peste 4.000 de doze de vaccin AstraZeneca, provenind din lotul ABV 2856, pentru care Italia a decis suspendarea temporară a administrării, vor fi carantinate temporar, însă va continua vaccinarea cu serul din celelalte loturi.

Potrivit premierului Florin Cîțu, campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin, în ciuda controverselor legate de serul AstraZeneca.

”Campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin, cu monitorizarea eventualelor efecte adverse. Nu s-a schimbat nimic.

În ceea ce privește tipul de vaccin care a fost ieri în discuție în spațiul public, Agenția Europeană spune că nu există indicii în acest moment care să facă o legătură între cele câteva cazuri și vaccin. De aceea, campania de vaccinare trebuie să continue.

La nivel european sunt deja 5 milioane de persoane vaccinate cu acest tip de vaccin și avem, bineînțeles, o țară, Marea Britanie, care își vaccinează toată populația. Ar fi greu de crezut că un guvern ar fi atât de iresponsabil.

Deci trebuie să avem încredere în experții care au recomandat autorizarea acestor tipuri de vaccin, că își vor face treaba în continuare”, a declarat, vineri, premierul Florin Cîțu.