Conform AFP, Canada, ca şi alte ţări atât din Europa cât și de pe restul globului, a decis să suspende pentru 72 de ore zborurile de pasageri dinspre Marea Britanie, din cauza apariţiei în ţară a noii tulpini de coronavirus, a anunţat Ottawa duminică seară, scrie new.ro.
„Ţănând cont de numărul ridicat de cazuri înregistrate cu o tulpină nouă de Covid-19 în anumite regiuni din Marea Britanie, am decis să suspendăm intrarea în Canada a tuturor zborurilor de pasageri comerciali şi privaţi dinspre Marea Britanie şi timp de 72 de ore, începând de la miezul nopţii (5.00 GMT, luni)”, a indicat Agenţia de sănătate publică din Canada într-un comunicat.
De menționat este faptul că toate datele preliminare „sugerează că tulpina detectată în Marea Britanie ar putea fi mai infecţioasă”, Agenţia estimând că „nimic nu dovedeşte până acum că mutaţiile influenţează gravitatea simptomelor, reacţia imunitară sau eficienţa vaccinurilor”.
De cealaltă parte, CBC a indicat mai devreme că o notificare adresată transportatorilor arieni precizează că decizia nu se aplică zborurilor cargo sau în cazurile în care o aeronavă trebuie să aterizeze din motive de siguranţă.
În ceea ce privește suspendarea zborurilor, această decizie vine ca urmare a reuniunii de duminică a mai multor membri ai cabinetului premierului Justin Trudeau.
Agenţia de sănătate publică precizează că pasagerii sosiţi duminică în Canada dinspre Marea Britanie vor trebui să se supună unor „măsuri crescute, în special o verificare amănunţită a planului lor de carantină„.
În același timp, pasagerii sosiţi recent din Marea Britanie vor primi noi instrucţiuni din partea Guvernului Canadei, precizează Health Canada, amintind că măsurile în vigoare din martie impun călătorilor care sosesc în Canada plasarea în carantină pentru 14 zile.
Țările care au suspendat zborurile
Și Polonia a luat măsuri drastice. Mai exact, zborurile din Marea Britanie către Polonia vor fi suspendate începând de luni la miezul nopţii din cauza îngrijorărilor legate de o nouă tulpină de coronavirus, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului polonez
În același timp, mai multe ţări europene, între care Franţa, Belgia, Olanda, România, Italia, Germania sau Irlanda au decis să suspende temporar zborurile sau deplasările dinspre teritoriul britanic.
În Olanda, situația este dură. Pasagerilor de pe feriboturile provenind din Regatul Unit li se va refuza accesul în Olanda la sosirea în porturile olandeze, a declarat duminică seară guvernul de la Haga într-un comunicat, notează AFP.
Guvernul olandez a suspendat mai devreme duminică toate zborurile de pasageri spre Regatul Unit după descoperirea la începutul lui decembrie în Olanda a unui caz de contaminare cu noua tulpină de SARS-CoV-2 identificată la Londra şi în sud-estul Angliei.
Arabia Saudită a suspendat și ea duminică zborurile internaţionale şi accesul pe teritoriul său prin punctele de trecere terestră şi prin porturi pentru cel puţin o săptămână, ca urmare a apariţiei unei noi tulpini a coronavirusului în Regatul Unit, notează AFP.
Regatul saudit „suspendă toate zborurile sale internaţionale – nu şi pentru cazurile excepţionale – pentru o perioadă de o săptămână care poate fi prelungită suplimentar cu o săptămână”, a raportat agenţia oficială de presă saudită, SPA, citând Ministerul de Interne.
În același timp, și Argentina şi Chile au anunţat duminică suspendarea zborurilor dinspre Regatul Unit.