S-a dat lege. Guvernul României va ucide zeci de mii de animale

Cea mai mare parte a vulpilor, șacalilor și ciorilor grive din România ar trebui să fie ucise, în baza unui act normativ.

Aceste animale urmează să fie vânate, în baza ordinului oridnului 827/23 august 2018, emis de Ministerul Apelor și Pădurilor, notează Digi24 citând un anunț al organizației WWF.

Măsura este luată pentru a combate epuidemia de pestă porcină care a lovit România. 

Ordinul prevede, pe lângă suplimentarea cotelor de vânătoare la porcii mistreți, vânarea integrală a cotelor de recoltă la speciile șacal, vulpe, cioară grivă și coțofană aprobate pentru perioada 2018 – 2019.

„Aceasta înseamnă, spre exemplu, eliminarea a 10.361 de șacali dintr-o populație totală de 14.273 de indivizi (respectiv 72%) și a 49.966 de vulpi dintr-un efectiv total de 73.285 de exemplare (respectiv 67%). Măsurile vor reduce drastic populațiile acestor specii într-o perioadă foarte scurtă de timp, cu consecințe negative pe termen lung atât la nivelul speciilor, cât și la nivelul ecosistemelor. Pe de altă parte, măsurile aprobate nu prevăd vânarea speciilor de prădători strict protejate, precum ursul, lupul și râsul, așa cum era stipulat în propunerea inițială”, arată sursa citată.

„Măsurile sunt extreme și nu au susținere științifică, fiind în unele cazuri în contradicție cu Strategia UE de combatere a PPA, cu recomandările și studiile științifice ale Autorității Europene pentru Siguranță Alimentară și cu Directivele Păsări și Habitate ale Comisiei Europene. Acestea prevăd, dimpotrivă, interzicerea totală a vânătorii în zonele nou infestate și luarea unor măsuri stricte de izolare a focarelor. Mai mult decât atât, ministerul nu a prezentat o notă de fundamentare a acestor măsuri, care să evalueze efectele pe termen lung”, precizează WWF România.

„Speciile prădătoare au un rol bine stabilit în ecosistem și  ajută la combaterea PPA cu costuri zero. Acest Ordin nu va rezolva problema, ci dimpotrivă, o va amplifica. Prin simpla prezență a vânătorilor în zonele afectate și prin sunetul focurilor de armă se  va crea un deranj major, iar mistreții purtători activi ai virusului probabil se vor muta în alte zone”, atrage atenția Cristian Remus Papp, manager național pentru Biodiversitate și Arii Protejate WWF România.