Legea are toate șansele să treacă și de Camera Reprezentanților, fiind sprijinită atât de republicani, cât și de democrați.
Susținătorii legii au prezentat-o drept un ”cadou” pentru o țară care se luptă să câștige mai multe ore de somn. Pentru că este oficial că obiceiul anual de schimbare a orei nu este deosebit de popular.
Un sondaj efectuat de Universitatea Monmouth în perioada 10-14 martie a constatat că doar 35% dintre americani vor să-și reseteze ceasul în fiecare toamnă și primăvară. Un alt sondaj YouGov a observat că 59% dintre americani ar vrea ca ora de vară să fie permanentă, scrie Fivethirtyeight.
Există un compromis pe care toată lumea trebuie să-l accepte
Nu este clar însă dacă toți americanii doresc ca ora de vară să devină permanentă. Pentru că, dacă după-amiezele mai lungi, cu mai multă lumină solară, sunt atrăgătoare, există un compromis pe care toată lumea va fi nevoită să-l accepte: diminețile de iarnă, în care vor avea parte de mai mult întuneric.
În ultimii patru ani, sprijinul pentru ca ora de vară să fie permanentă a câștigat teren, și nu doar în Congres. Potrivit Conferinței Naționale a Legislativelor Statale, 18 state au adoptat legislații sau au adoptat rezoluții privind trecerea la ora de vară permanentă, dacă Congresul ar permite acest lucru.
Adevărații câștigători ai acestei măsuri vor fi companiile
Ora de vară a fost implementată în timpul Primului Război Mondial, ca o modalitate de economisire a energiei. Ideea a fost că schimbarea orei în lunile cu mai multă lumină solară ar încuraja oamenii să folosească mai puțină electricitate.
Acum, nu este cazul. În schimb, adevărații câștigători ai acestei măsuri vor fi companiile, deoarece oamenii vor fi mai tentați să iasă la cumpărături dacă beneficiază de o oră sau două în plus de lumină solară, după muncă.
Deci, trecerea la ora de vară permanentă ar constitui un avantaj uriaș pentru multe industrii și companii și pentru activități în aer liber, cum ar fi cele sportive.
Americanii nu acceptă ideea de a câștiga sau de a pierde o oră, de două ori pe an
Ceea ce își doresc de fapt oamenii obișnuiți nu este foarte clar. Sondajele arată că americanii nu acceptă ideea de a câștiga sau de a pierde o oră, de două ori pe an. Într-un sondaj Economist/YouGov efectuat anul trecut, în noiembrie, înainte de schimbarea orei, doar 21% dintre americani au spus că așteaptă cu nerăbdare sfârșitul orei de vară, în timp ce 38% au spus că nu le pasă.
De asemenea, conform sondajului, 48% din cei chestionați au spus că doresc ora de vară permanentă.
Jocul cu tiparele de somn poate afecta obiceiurile alimentare sau funcționarea mentală
Unul dintre principalele motive pentru care oamenilor nu le place să dea înainte sau înapoi ora este acela că poate fi foarte deranjant din punct de vedere fizic. Jocul cu tiparele de somn poate afecta obiceiurile alimentare sau funcționarea mentală.
Iar o schimbare bruscă, cum ar fi adăugarea sau pierderea unei ore de somn, poate afecta persoanele în vârstă, care au deja un somn mai fragmentat. Totodată, acest lucru poate da peste cap orele de culcare și rutina de somn pentru copiii mici.