Update. A fost verificat spațiul aerian românesc
Exploziile din apropierea graniței au făcut ca aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Turce, de la Feteşti, să fie ridicate în aer.
”În cursul nopţii de 9/10 februarie, forţele ruse au executat atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Ismail şi Reni, în proximitatea graniţei dintre Ucraina şi România. Ministerul Apărării Naţionale a monitorizat situaţia în zona de frontieră şi a activat procedurile de Poliţie Aeriană, notificând la ora 00.26 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la zonele din judeţul Tulcea care ar fi putut fi afectate de riscurile asociate acestei situaţii şi ulterior, la ora 00.48 pentru jud. Galaţi. IGSU a emis mesaje RO-Alert pentru aceste două judeţe, iar starea de pre-alertă aeriană a încetat în jurul orei 02.50”, a transmis, sâmbătă, Ministerul Apărării.
Sursa citată a precizat că aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Turce din Baza Aeriană 86 de la Feteşti au fost ridicate, în jurul orei 01.15, pentru a executa misiuni de cercetare a spaţiului aerian naţional pe timpul acestei situaţii.
”Ulterior, la ora 05.30, ca urmare a reluării atacurilor în zona portului ucrainean Reni, a fost transmisă către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă o nouă notificare pentru judeţul Galaţi, fiind transmis un mesaj RO-Alert. Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române din Baza Aeriană 86 de la Feteşti au fost pregătite pentru executarea unei misiuni de poliţie aeriană, însă evoluţia situaţiei aeriene nu a necesitat, în acest caz, decolarea lor”, a mai precizat Ministerul Apărării.
Instituţia a precizat că starea de pre-alertă aeriană pentru judeţul Galaţi a încetat la ora 06.20.
”Deşi în niciunul dintre cele două valuri de atac asupra porturilor ucrainene, sistemul de supraveghere radar al Armatei României nu a indicat pătrunderi neautorizate în spaţiul aerian naţional şi nu au fost raportate, prin mijloacele de supraveghere şi observare, posibile căderi accidentale de resturi de drone folosite în aceste atacuri pe teritoriul naţional, începând cu ora 8, echipe ale MApN execută verificări suplimentare în teren, în zona Ceatalchioi, jud. Tulcea”, a mai transmis sursa citată.
”Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar. Forţele MApN vor continua misiunile de monitorizare a spaţiului aerian şi de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situaţii”, au mai precizat oficialii MApN.
De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situaţia generată de aceste atacuri.
A fost dat mesaj Ro-Alert din cauza bombardamentelor rusești de la graniță
Știrea inițială. A fost panică în zona de graniță din județul Tulcea după ce a fost transmis un mesaj Ro-Alert. Atacuri devastatoare ale forțelor rusești cu drone și rachete au avut loc la granița României. Acestea au generat explozii puternice care au răsunat în localitățile din apropiere. Zgomotul asurzitor s-a putut auzi inclusiv în municipiul Tulcea. Regiunile dunărene ale Ucrainei, situate în apropierea frontierei cu România, au fost ținta principală a acestor atacuri. Bombardamentele au durat aproximativ șase ore și au declanșat o alarmă de atac aerian.
Conform informațiilor furnizate de presa ucraineană, porturile Ismail și Reni au fost printre obiectivele principale ale atacurilor. Într-o încercare de a pune populația în gardă, locuitorii din Tulcea au primit în noaptea de vineri spre sâmbătă mesaje RO-Alert. Locuitorii au fost avertizați că ar putea exista pericolul de a fi loviți de obiecte căzute din spațiul aerian.
Aceste mesaje RO-Alert au fost direcționate către locuitorii din nordul județului Tulcea și din zona județului Galați, îndemnându-i să caute adăpost în beciuri, adăposturi de protecție civilă sau să rămână în case, evitând ferestrele și pereții exteriori.
Pe platformele de socializare, locuitorii au raportat că au perceput mai multe explozii puternice. În Ismail, situat la doar câteva sute de metri de granița României, au fost auzite și explozii, însă nu este clar încă dacă acestea au provocat victime sau pagube materiale.
Daniel Năstase, purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea a afirmat într-un interviu acordat postului Digi24 că au fost emise trei mesaje de alertă în timpul nopții, cel mai recent fiind trimis în jurul orei 5 dimineața.
Atac cu drone la Harkov
Un atac cu drone asupra orașului Harkov, petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, a provocat moartea a șapte civili. Informațiile au fost furnizate de Reuters.
Guvernatorul regional Oleh Synehubov a declarat sâmbătă că forțele rusești au efectuat un atac asupra orașului Harkov cu drone de tip Shaded. A fost în timpul nopții de vineri spre sâmbătă. Potrivit acestuia, în urma atacului au fost uciși șapte civili, printre care se numără și trei copii.
„În urma loviturilor, șapte persoane au murit, printre care trei copii: unul de șapte ani, unul de patru ani și un bebeluș de aproximativ șase luni”, a transmis guvernatorul pe Telegram.