Restaurarea naturii este una dintre cele mai importante politici UE
Legea pentru restaurarea naturii, considerată una dintre cele mai importante politici de mediu ale UE (Uniunea Europeană), va fi aplicată treptat, iar țările membre au la dispoziție doi ani pentru a trimite la Bruxelles planurile lor naționale de refacere a biodiversității.
Legea prevede refacerea a cel puțin 20% din suprafețele terestre și maritime ale statelor membre până în 2030 și restaurarea tuturor ecosistemelor necesare până în 2050. Adoptarea acestei legi a fost una dificilă, având în vedere că a trecut cu greu la votul din iunie al miniștrilor europeni ai mediului.
Austria a fost de acord cu prevederile doar în ultima clipă, iar legea a fost adoptată cu o majoritate calificată de 55% din statele membre și cel puțin 65% din populația Uniunii. România a susținut adoptarea legii, în timp ce Olanda a fost printre statele care s-au opus, argumentând că politica ar putea încetini dezvoltarea parcurilor eoliene și alte activități economice.
Legea stabilește cerințe specifice pentru diverse tipuri de ecosisteme, inclusiv terenuri agricole, păduri și zone urbane. Printre măsurile incluse se numără reducerea sau interzicerea utilizării pesticidelor și a unor îngrășăminte chimice. Bruxelles-ul consideră că această lege va contribui, de asemenea, la întărirea securității alimentare.
Danemarca introduce taxa pe carbon
În altă ordine de idei, Danemarca este prima țară din Europa care va introduce o taxă pe carbon pentru agricultură, după o negociere de cinci luni cu asociațiile agricole și de conservare a mediului, care s-au încheiat printr-un acord istoric.
Din 2030, fermierii vor trebui să plătească 120 de coroane daneze (16 EUR) pe tonă metrică de echivalent de dioxid de carbon emis, crescând din 2035 la 300 de coroane (40 EUR), potrivit PBS.
De asemenea, guvernul danez va oferi 5,3 miliarde de euro pentru reîmpădurirea a 250.000 de hectare de teren agricol până în 2045, va menține 140.000 de terenuri joase până în 2030 și va cumpăra anumite ferme pentru a reduce emisiile de azot.
”Este un „acord care va constitui baza pentru o reorganizare și restructurare istorică a producției de pământ și alimente a Danemarcei”, a scris ministrul Economiei, Stephanie Lose.
Copenhaga este un gigant al exporturilor de carne de porc și lactate. Se estimează că agricultura va reprezenta 46% din emisii până în 2030. Experții cred că taxa pe carbon va reduce din aceasta cu 1,8 milioane de tone în 2030, primul său an de funcționare, permițând Danemarcei să își atingă obiectivul de reducere cu 70% din emisiile totale până în acel an.
Negocierile au început în luna februarie între Consiliul Danez pentru Agricultură și Alimentație, Societatea Daneză pentru Conservarea Naturii, Federația Daneză pentru Alimentație (NNF), Asociația Daneză a Lucrătorilor din Metale și Confederația Industriei Daneze.