Uniunea Europeană (UE) a dat ordinul! În curând, această măsură va deveni obligatorie în toate ţările din blocul comunitar, implicit şi în România. Ea vizează direct facturile la energie electrică. Iată ce se va întâmpla, de fapt, în această iarnă.
Miniștrii Energiei din statele membre UE au ajuns vineri, 29 septembrie 2022, la un acord comun asupra unor măsuri de urgență pentru sprijinirea gospodăriilor şi întreprinderilor în plină criză energetică.
Aceste măsuri constau în recuperarea unei părți din „superprofiturile” producătorilor de energie şi redistribuirii acestei părți către consumatorii casnici, dar şi în reducerea consumului de electricitate la orele de vârf.
Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului European, relatează agenția de presă AFP.
Iată cum se aplică compensarea prețului la energie
Vă amintim că, recent, ministrul Energiei din România, Virgil Popescu, a dezvăluit modalitatea de aplicare a ordonanței privind compensarea prețului la energie. El a explicat că o persoană care va consuma 100 de kilowați va plăti 68 de bani pe kilowatt. Pe de altă parte, dacă o persoană ajunge să consume peste 300 de kilowați, pentru primii 255 de kilowați va plăti 80 de bani, iar pentru diferenţa de la 255 la 300, va plăti preţul de contract.
Potrivit spuselor sale, punctul de reper îl reprezintă cei 100 de kilowați la calcularea facturii, iar în cazul în care lucrurile se schimbă, acest lucru se va vedea pe factură după regularizare.
„Să luăm regula generală: dacă eu consum până în 100 de kilowaţi plătesc 68 de bani pe kilowatt, dacă eu consum până în 300 de kilowați plătesc pentru primii 255 de kilowați 80 de bani, pentru diferenţa de la 255 la 300 – preţul de contract, dacă consum mai mult de 300 de kilowaţi plătesc tot preţul de contract.
Acum, referința aceasta de 100 de kilowaţi, de 300 de kilowaţi, de mai mare de 300 de kilowați conform ordonanței actuale se referă la media consumului pe anul trecut. Deci dacă am consumat anul trecut 100, 300 sau mai mult 300, aşa mi se va factura în lună până la regularizarea care se întâmplă, scrie în lege, la 1 februarie”, a explicat ministrul Energiei, în cadrul unui interviu acordat pentru Digi 24.
Dacă ordonanţa va fi modificată, în cazul consumatorilor care nu trimit autocitirea contoarelor care măsoară consumul de energie, atunci se va face estimare. Ulterior, după trei luni se va emite o factură de regularizare a consumului. „Depinde acum ce variantă consideră Camera Deputaților că este mai bună”, a spus Virgil Popescu.
El a precizat, însă, că distribuitorii de energie sunt cei care au obligația de a citi periodic contoarele, mai exact la trei luni de zile, însă nu au făcut acest lucru, iar ulterior, consumatorii s-au aflat în fața unor facturi fără precedent. „Au primit o groază de amenzi de la ANRE, în condițiile în care au existat distribuitori care au citit contoarele o dată pe an”, a adăugat Virgil Popescu.