UE va impune noi reguli privind importurile de miere și produse apicole pentru consum uman

Uniunea Europeană (UE) impune reguli noi legate de importurile de miere și produse apicole pentru consum uman. Apicultorii, centrele de colectare și procesatorii de miere din Ucraina au fost deja informați de către autoritățile europene că, din data de 30 noiembrie 2024, va intra în vigoare o legislație mai drastică privind importurile apicole.

Mai exact, mierea și produsele apicole destinate consumului uman vor putea fi importate în UE numai dacă sunt trimise, primite și/sau produse în unități înregistrate de către autoritatea competentă a țării exportatoare.

Potrivit Comisiei Europene (CE), pe baza rezultatelor acțiunilor coordonate în timpul controlului mărfurilor cu miere și produse apicole în timpul importului pe teritoriul UE, s-au constatat probleme la 46% dintre mărfuri și la 57% dintre exportatorii din țări terțe. Produsele apicole care au prezentat nereguli au fost suspectate de falsificarea mierii cu zaharuri.

Apicultorii români și-au dat seama de mult timp că mierea importată din Ucraina este falsificată. Ei s-au confruntat timp îndelungat cu o concurență neloială. Produsele apicole cu adaos de zahăr/siropuri sunt comercializate ca fiind 100% naturale.

miere
SURSA FOTO: Dreamstime

UE va întări controlul operatorilor de piață de către țările exportatoare

Din dorința de a îmbunătăți trasabilitatea lanțului de aprovizionare cu miere și produse apicole, UE va întări controlul operatorilor de piață de către țările exportatoare.

„Având în vedere cele de mai sus, operatorii de piață interesați ai producătorilor de miere și produse apicole ar trebui să se adreseze în prealabil (cu o lună înainte) la organul teritorial al Serviciului de Stat Producție și Consum pentru a include capacitățile operatorilor de piață în listele de unități din care este permis exportul către UE de miere și produse apicole pentru consum uman”, au precizat reprezentanții Serviciul de Stat pentru Producție și Consum.

Ce este mierea falsă?

Din păcate, majoritatea consumatorilor nu știu că o mare parte din mierea pe care o cumpără nu are nicio legătură cu mierea făcută de albine.

Mierea poate fi alterată în multe feluri, de la tratarea cu căldură pentru filtrare, până la diluarea sa cu aditivi modificați, cum ar fi zahăr sau sirop. Poate fi recoltată prea devreme sub formă de nectar de plante, prelucrată și vândută, în mod fals, ca produs final – miere. Există apicultori care hrănesc albinele cu zahăr și sirop pentru a produce mai multă miere, lucru care afectează beneficiile nutriționale ale produsului final.