SGR ar putea ajunge până la cele mai izolate sate și cătune în acest an
Anul acesta, scopul ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, este de a aduce sistemul de garanție-returnare SGR și în cele mai îndepărtate sate, permițându-le românilor care plătesc garanția de 50 de bani să o recupereze.
„Dacă ne uităm la ceea ce se întâmpla în urmă cu 2 ani sau în urmă cu 10 ani sau chiar și în urmă cu un an, probabil că ne putem da seama cu ochiul liber de faptul că România este astăzi mai curată.
Fără îndoială, privind la cum arată lacurile, acumulările, râurile, pădurile, natura în general, pot să spun că nu mai vedem PET-uri peste tot, acesta fiind unul dintre primele obiective pe care le-am asumat atunci când am decis să nu mai prelungesc, să nu mai amân începerea Sistemului de Garanție-Returnare.
O decizie extrem de curajoasă, pot să o apreciez astăzi, având în vedere contextul în care ne aflam la momentul respectiv. Dar o decizie pe care tot astăzi o pot aprecia ca fiind una corectă”, a explicat el pentru Gândul Green.
SGR a generat mii de locuri de muncă
Astăzi, cu ajutorul Sistemului de Garanție-Returnare, România nu este doar mai curată, ci și mai prosperă deoarece SGR-ul a generat mii de locuri de muncă. Aceste locuri de muncă sunt create nu doar în fabricile de reciclare și centrele de numărare și sortare, dar și în transportul zilnic al materialelor reciclabile. Chiar și colectorii informali care ridică PET-urile de pe jos contribuie la curățarea orașelor, punând totodată o pâine pe masă la sfârșitul zilei.
„România nu este, astăzi, doar mai curată. România este mai prosperă pentru că SGR-ul înseamnă mii de locuri de muncă, fie că discutăm despre fabrici de reciclare, fie că discutăm despre centrele de numărare sau sortare, fie că discutăm despre miile de camioane care transportă zilnic material reciclabil, discutăm, dacă e cazul, chiar și despre acei colectori informali care mai găsesc câte un PET pe jos. Curăță orașele României și în același timp, pun o pâine pe masă la sfârșitul zilei”, a punctat oficialul român.
Anul 2025 va fi dedicat „reglajului fin” al SGR
Partea cea mai dificilă a fost deja depășită, iar anul 2025 va fi dedicat „reglajului fin” al Sistemului de Garanție-Returnare. Obiectivele principale ale SGR-ului au fost deja atinse: au fost create centrele de numărare, iar sistemul a depășit pragul de 85% eficiență. Totuși, este important să îmbunătățească interacțiunea cu oamenii, să aducă sistemul în zonele mai puțin acoperite, în satele izolate, unde accesul pentru cei care plătesc garanția de 0,50 lei este încă limitat.
În 2025, efortul lor va fi să asigure o acoperire națională completă, astfel încât niciun sat, comună sau cătun din România să nu rămână fără posibilitatea de a returna un PET, o doză de aluminiu sau o sticlă.
„Eu cred că partea grea a trecut, iar anul 2025 – și voi avea joi prima întâlnire cu reprezentanții companiei RetuRO – va fi despre reglajul fin al sistemului. Noi ne-am atins obiectivele principale.
Avem centrele de numărare, avem niște cifre care au depășit și pragul de 85%, deci sistemul e funcțional, trebuie să îmbunătățim interacțiunea cu oamenii, trebuie să ducem SGR-ul acolo unde e mai puțin prezent în mediul rural, în satele izolate, unde accesul oamenilor care plătesc și ei garanție de 0,50 lei este încă limitat.
Și cred că efortul pe care îl vom face anul acesta este de a ne asigura că acoperirea națională va fi desăvârșită, că nu va exista niciun sat, nu va exista nicio comună, niciun cătun în România unde să nu poți să înapoiezi un un PET, o doză de aluminiu sau o sticlă. Asta e una dintre mizele pe care le am în anul 2025, în legătură cu SGR-ul”, a conchis ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.