Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat miercuri, 4 mai, că a lansat două rachete Kalibr de pe un submarin din Marea Neagră, asupra unor ținte din Ucraina.
Rusia trimite o undă de șoc! Au lansat mai multe rachete din Marea Neagră. Ce ținte au fost luate în vizor?
Așadar, Ministerul rus al Apărării a publicat imagini video ale lansării rachetelor de croazieră din Marea Neagră, declarând că ele au lovit ținte terestre nespecificate din Ucraina. Astfel, a fost reiterat avertismentul potrivit căruia Rusia va încerca să lovească transporturile de armament livrat de NATO Ucrainei, notează reuters.com
Rusia a anunțat anterior că a lansat atacuri similare de pe un submarin la 29 aprilie. Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a avertizat că armata rusă va considera transporturile de arme ale NATO în Ucraina ca ţinte ce trebuie distruse.
„Statele Unite şi aliaţii lor din NATO continuă să trimită arme în Ucraina. Considerăm orice transport al Alianţei Nord-Atlantice sosind pe teritoriul ţării cu arme sau materiale destinate armatei ucrainene ca ţinte ce trebuie distruse”, a declarat Şoigu la o conferinţă a oficialilor din Ministerul Apărării.
Armata rusă va considera transporturile de arme ale NATO către Ucraina drept ținte
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu a declarat anterior că armata rusă va considera transporturile de arme ale Alianței Nord Atlantice (NATO) către Ucraina drept ținte. Ministrul rus a mai spus că aceste ținte urmează să fie distruse.
Pe de altă parte, el a vorbit și despre soldații ucraineni ascunși în oțelăria Azovstal. Ministrul rus Serghei Șoigu spune că aceștia au fost blocați în siguranță, fiind, de fapt, un ordin al lui Vladimir Putin.
„În conformitate cu instrucţiunile comandantului şef suprem (n.r. Vladimir Putin), militanţii rămaşi în zona industrială a oţelăriei Azovstal sunt blocaţi în siguranţă de-a lungul întregului perimetru al acestui teritoriu. Propunerile repetate către naţionalişti de a elibera civilii şi de a depune armele cu garanţia salvării de vieţi şi a unui tratament decent în conformitate cu normele dreptului internaţional de către aceştia au fost ignorate. Continuăm aceste încercări”, a declarat Serghei Şoigu, potrivit agenției rusă de presă RIA.