Marți, 2 februarie, Plenul Camerei Deputaților a hotărât cu privire la proiectul proiectul de lege privind acordarea tichetelor de masă salariaţilor aflaţi în şomaj tehnic ca urmare a decretării stării de urgenţă. Astfel, Plenul a decis în ședința de marți să respingă proiectul.
Ce prevedea proiectul de lege privind acordarea tichetelor de masă
Proiectul prevedea că „angajatorii vor putea acorda tichete de masă angajaţilor ale căror contracte de muncă sunt suspendate ca urmare a instituirii stării de asediu sau stării de urgenţă”. ‘Salariaţii vor primi tichete de masă exclusiv pe suport electronic. Prevederile se vor aplica atât pe perioada stării de asediu sau de urgenţă, cât şi ulterior încetării acesteia, dacă angajatorul trebuie să aplice măsura şomajului tehnic”, se arăta în proiectul de act normativ.
Acest proiect a fost iniţiat de fostul deputat Adrian Dohotaru (neafiliat) şi de deputatul Cristian Seidler (USR) în legislatura trecută şi a fost adoptat de Senat în iunie 2020. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Camera Deputaţilor a ales membrii Biroului permanent
Camera Deputaților a ales, luni, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii – pentru prima sesiune parlamentară din acest an. S-au înregistrat 302 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere pentru lista de candidaţi pentru aceste funcţii. Votul a fost secret, cu bile.
Vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor vor fi: Marius Budăi şi Alexandru Rafila (PSD), Laurenţiu Leoreanu (PNL) şi Cristina Prună (USR). Secretari ai Camerei vor fi Daniel Suciu (PSD), Cristian Buican (PNL), Oana Murariu (USR) şi Ovidiu Ganţ (minorităţi). De asemenea, chestori ai Camerei Deputaţilor vor fi Alexandra Presură (PSD), George Cristian Tuţă (PNL), Antonio Andruşceac (AUR) şi Seres Denes (UDMR).
Potrivit Regulamentului, Biroul permanent al Camerei este compus din preşedinte, 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori. Preşedintele Camerei Deputaţilor este ales pe durata mandatului forului legislativ, iar ceilalţi membri ai Biroului permanent sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea