Marți seară, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a anunțat mai multe măsuri fiscale care au creat agitație în plan economic. Mai multe voci din PSD au susținut că măsurile fiscale ar urma să fie adoptate astăzi, prin Ordonanță de Urgență.
Totuși, adoptarea acesteia a fost amânată, cel mai probabil pentru ziua de mâine. Proiectul pus în dezbatere publică a suferit câte modificări importante. Astfel, modificările la Pilonul II de pensii nu vor mai fi în OUG. Singurele modificări posibile rămân acelea referitoare la mutarea a 0,5% din fond la Casa de Pensii şi la posibilitatea de a opta între Pilonul I şi Pilonul II. Prevederile legate de bănci vor suferi mici modificări, potrivit unor surse oficiale. În ceea ce privește taxa pe lăcomie, guvernul nu are de gând să renunțe la această măsură.