Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat astăzi un verdict care oferă poliţiştilor o forţă suplimentară în combaterea criminalităţii.
Astfel, de acum, poliţiştii pot primi acces la date telefonice private în realizarea unei anchete criminalistice, în pofida măsurilor de protecţie a vieţii private.
Decizia are legătură cu o investigaţie a poliţiei spaniole asupra furtului unui portofel şi a unui telefon mobil. Anchetatorii au cerut acces la datele care îi identificau pe utilizatorii numerelor de telefon formate pe telefonul furat, dar solicitarea a fost respinsă din motive de protecţie a vieţii private.
Chestiunea a escaladat şi a ajuns în faţa Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), căreia i s-a cerut ajutorul pentru interpretarea legii UE.
Regulile UE privind protecţia datelor private specifică faptul că drepturile cetăţenilor pot fi încălcate pentru „a proteja securitatea naţională, apărarea, securitatea publică şi prevenirea, depistarea şi urmărirea penală a unor infracţiuni”, notează CJUE.
Informaţiile cerute în cazul din Spania nu constituie o interferenţă gravă în respectarea drepturilor fundamentale, a decis tribunalul cu sediul în Luxemburg. De aceea poate fi justificată pentru a preveni, a investiga, a depista şi a urmări penal o infracţiune.
Totuşi, numai în cazurile unor infracţiuni grave – care pot fi pedepsite cu o sentinţă de închisoare de cel puţin cinci ani – se poate justifica accesarea de către anchetatori a unor date care ar permite „tragerea unor concluzii precise” despre vieţile private ale persoanelor în chestiune, au mai precizat judecătorii.
Cazul se întoarce acum la tribunalele spaniole pentru un verdict final, care trebuie să ţină cont de decizia CJUE.
SURSA: Agerpres