Secția de ortopedie a Spitalului Județean Vaslui a fost închisă după ce s-a constatat că trei pacienți au fost infectați cu clostridium difficile, o bacterie extrem de periculoasă.

Iar Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a declanşat o anchetă la Spitalul Județean de Urgență după ce conducerea unității medicale a raportat apariția a trei cazuri de infecții nosocomiale, anunță Radio România Actualităţi.

În urma anchetei, pacienții care se aflau în Secția de Ortopedie au fost externați, cu excepţia a două persoane care au fost transferate la secția de boli infecțioase.

Ana Rinder, managerul Spitalului Județean de Urgență Vaslui a afirmat că pentru pacienții care se vor interna în următoarea perioadă la ortopedie au fost relocate două saloane de la o altă secție.

Trebuie menționat că la acest spital, în iulie 2019, o pacientă de 77 de ani a murit după ce a contractat această bacterie deosebit de periculoasă în timpul unei intervenții chirurgicale ortopedice, informează evz.ro.

Medicii şi întregul personal sanitar aveau cunoştinţă despre existenţa acestor infecţii spitaliceşti şi sfătuiau pacienţii să își cumpere singuri de la farmacie un kit special care să îi protejeze împotriva contractării virusului.

Conducerea spitalului susține că s-au început deja toate procedurile pentru ca secția să poată fi redeschisă cât de curând în condiții de siguranță pentru pacienți.