Comisia Europeană (CE) a declanşat procedura de încălcare (infringement) împotriva României, anunță Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri (UNTRR). Motivul acestei acțiuni este faptul că limitarea autorizării antrepozitarilor fiscali doar la antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de produse energetice încalcă dispoziţiile Consiliului European privind regimul general al accizelor.
Potrivit UNTRR, infringementul a fost declanșat ca urmare a unei sesizări pe care asociația patronală a trimis-o CE în luna ianuarie. Astfel, UNTRR a anunțat Comisia că o dispoziție a OUG nr. 54/2010 de modificare a Codului fiscal contravine Directivei 2008/118/CE.
”Deşi problema aceasta şi faptul că ea afectează piaţa carburanţilor, transportatorii rutieri şi concurenţa în mai multe domenii a fost comunicată Guvernului României, Ministerului Finanţelor Publice, Consiliului Concurenţei, Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi Direcţiei Generale Impozitare şi Uniune Vamală a Comisiei Europene, instituţiile statului român nu au dat nici un răspuns, singura care a reacţionat fiind Comisia Europeană”, arată reprezentanții organizației.
Procedura de infringement constă în notificarea statului membru cu privire la o problemă identificată de Comisie referitoare la conformitatea sau punerea în aplicare a dreptului comunitar, solicitându-i-se acestuia să formuleze observaţii cu privire la această problemă, într-un interval de timp limitat.
În cazul în care statul membru nu a răspuns notificării sau dacă răspunsul este insuficient, iar încălcarea identificată continuă Comisia Europeană va emite o opinie motivată care va stabili în mod clar, precis şi detaliat motivele pentru care Comisia consideră că statul membru a încălcat dreptul comunitar şi indică textele comunitare încălcate, precum şi practica Curţii Europene de în Justiţie în această materie. Prin aceasta, Comisia invită statul membru să se conformeze şi îi acordă, în acest scop, un nou termen limită.
Dacă după epuizarea celor două faze neconformitatea sau încălcarea persistă, Comisia poate sesiza Curtea Europeană de Justiţie cu o acţiune pentru nerespectare.