În Letonia, coronavirusul face ravagii, iar autoritățile fac eforturi uriașe pentru a ține sub control pandemia. Potrivit presei străine, în cursul zilei de luni, Letonia a declarat stare de urgenţă sanitară pentru o perioadă de trei luni din cauza creşterii bruşte a numărului de infectări cu noul coronavirus până la niveluri record.
De menționat este faptul că decizia introducerii stării de urgență vine și în contextul în care rata de vaccinare a populaţiei din Letonia împotriva COVID-19 rămâne una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, informează AFP.
În ceea ce privește evoluția pandemiei, potrivit sursei citate, numărul zilnic al infectărilor a depăşit deja pragul de 1.000 în această ţară cu 1,9 milioane de locuitori, înregistrând astfel un ritm de răspândire a pandemiei superior celui constatat în prima parte a anului 2021.
Noile reglementări stabilite de Guvernul de la Letonia prevede că începând cu ziua de luni, masca de protecție devine obligatorie în toate clădirile deschise pentru public şi toţi angajaţii din sectorul public vor trebui să fie vaccinaţi până pe 15 noiembrie.
Ce restricții impune starea de urgență
Referitor la persoanele nevaccinate și care nu iau în calcul să se imunizeze, acestea nu vor fi autorizate să cumpere alimente şi alte articole de strictă necesitate decât din magazine special desemnate şi doar magazinele considerate esenţiale vor fi autorizate să rămână deschise în weekenduri.
În ceea ce privește activitaea profesională, premierul leton a anunțat că toţi rezidenţii letoni sunt încurajaţi să lucreze în regim de telemuncă, atunci când acest lucru este posibil. Totodată, se recomandă evitarea vizitelor sau a contactelor sociale.
„Vă cer să nu vă reuniţi, să nu mergeţi în vizite şi să vă limitaţi contactele sociale”, a scris prim-ministrul leton Krisjans Karins pe Twitter.
Presiunea se resimte deja și în spitalele din Letonia, care sunt copleşite de numărul mare al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19. Un medic a declarat că sunt momente în care pacienții trebuie refuzați.
„Suntem obligaţi să refuzăm alţi pacienţi care au diagnostice fără riscuri pentru viaţă. Echipele de urgenţe medicale nici măcar nu mai pot să răspundă la toate apelurile telefonice”, a declarat Karlis Racenis, preşedintele unei asociaţii a tinerilor medici letoni, într-o conferinţă de presă.
Amintim faptul că până în momentul de față, doar 48% dintre rezidenţii letoni sunt în prezent vaccinaţi cu schemă completă împotriva COVID-19, ceea ce reprezintă una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare din Uniunea Europeană după cele din Bulgaria, România şi Croaţia.