Cel mai frig în Transilvania, în noaptea de miercuri spre joi, a fost la Braşov, unde s-a depăşit recordul de ger înregistrat în luna ianuarie, termometrele coborând la minus 33,3 grade, a precizat Mihaela Stăncescu, meteorolog şef al Serviciului Regional de Prognoză a Vremii Sibiu, de la Centrul Meteorologic Transilvania-Sud.
"În cursul nopţii, cea mai scăzută temperatură din Transilvania s-a înregistrat la Braşov, de minus 33,3 grade. Practic, la Braşov s-a depăşit recordul lunii ianuarie din aici, cu temperatura de minus 33,3 grade, record care fusese de minus 32,3 grade, înregistrat în 14 ianuarie 1985", a explicat Mihaela Stăncescu.
Spre deosebire de Braşov, în judeţul Sibiu au fost valori termice mai crescute. Astfel, cel mai frig a fost în judeţul Sibiu, la staţia Dumbrăveni, unde termometrele au coborât în cursul nopţii, la minus 25,7 grade.
La Predeal minima înregistrată între orele 5,30-6,00 a fost de minus 21 de grade Celsius, iar la Fundata, judeţul Braşov, de minus 17,6 grade Celsius.
Temperaturile vor înregistra uşoare creşteri în următoarele ore, dar se vor menţine destul de scăzute şi vineri dimineaţa după care vor creşte din nou, a mai spus meteorologul Mihaela Stăncescu.
Meteorologii de la Centrul Meteorologic Transilvania-Sud analizează temperaturile din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.AGEPRES