S-a deschis circulația pe Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești
Sâmbătă, pe data de 23 decembrie, a fost deschisă circulația pe Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești (Valea Mare – Colonești). Anunțul a fost făcut de către Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Oficialul a precizat că cei 31,75 km ai Tronsonului 3 au fost date în circulație cu șase luni înainte de termen. De asemenea, sunt construiți de același constructor român care a finalizat Tronsonul 2.
„S-a deschis circulaţia pe încă un tronson al primului drum expres din România ( DEx12Craiova-Piteşti)! De astăzi, se circulă pe 71,6 km ai acestui drum expres, între Robăneşti (judeţul Dolj) şi Coloneşti (judeţul Olt). Cei 31,75 Km ai Tronsonului 3 (Valea Mare – Coloneşti) sunt deschişi cu 6 luni mai devreme faţă de termenul contractual şi sunt executaţi de acelaşi constructor român care a finalizat anul trecut Tronsonul 2 (Robăneşti-Valea Mare) în lungime de 39,85 km”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
Sorin Grindeanu a adăugat că, dacă se menține actualul ritm de construire, anul viitor se va putea circula pe toți cei 121 km ai drumului expres. Înainte însă, trebuie finalizate lucrările de pe Tronsoanele 1 și 2.
Cristian Pistol, șeful CNAIR, a făcut anunțul vineri
La rândul său, Cristian Pistol, șeful Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNAIR), a anunțat vineri, pe data de 22 decembrie, că astăzi, se va putea circula pe 71,6 km ai acestui drum expres, între Robâneşti şi Valea Mare.
„Mâine, la ora 12.00, deschidem circulaţia pe încă un tronson al primului drum expres din România (Craiova-Piteşti)! Lucrările pe cei 31,75 km ai tronsonului 3 (Valea Mare – Coloneşti) ai DEx12 sunt finalizate cu 6 luni mai devreme faţă de termenul contractual. De mâine se va putea circula pe 71,6 km ai acestui drum expres, între Robâneşti şi Valea Mare (cei 39,85 km ai Tronsonului 2, Robăneşti- Valea Mare au fost deschişi în totalitate în vara anului trecut)”, a scris el pe Facebook.\
Potrivit acestuia, „colaborarea dintre SA&PE Construct SRL, SC. Spedition UMB SRL, SC. Tehnostrade SRL și SC. Consitrans SRL s-a desfășurat cu o mobilizare excelentă în cadrul acestui proiect”.
Pentru finalizarea proiectului, constructorii au avut la dispoziție un termen de 36 de luni și un buget de 782,45 milioane de lei, fără TVA. Această finanțare a fost asigurată prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).
S-a deschis circulația și pe Lotul Chețani- Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania
Mai reamintim că a fost inaugurată circulația și pe tronsonul Chețani-Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania. Sorin Grindeanu a menționat anterior că acești 15,7 km recenți „se adaugă la cei 13,55 km dintre Nușfalău și Suplacu de Barcău, unde circulația este deschisă încă din septembrie”.
Prin urmare, municipiul Târgu Mureș beneficiază de „conexiuni directe pe autostradă până în apropierea municipiului Cluj-Napoca (la nodul Gilău)”. De asemenea, dispune de conexiuni către municipiile Turda, Sebeș, Sibiu și Deva. Mai multe puteți citi aici.